Guvernul a adoptat în primă lectură un proiect de ordonanță de urgență prin care sunt eliminate fișele de post, regulamentele interne și pontajele pentru microîntreprinderile care au mai puțin de nouă angajați.
În prezent, fișa postului este un document anexă la contractul individual de muncă prin care se definesc principalele sarcini ce caracterizează munca unui salariat. Fișa postului este un instrument de lucru pentru orice companie, iar întocmirea ei este obligatorie în acest moment, conform legislației, pentru toți angajatorii. Practic, documentul este unul care permite formalizarea structurii organizatorice a unei companii, fiind un act operațional important pentru că prezintă în detaliu elementele cerute unui salariat pentru ca acesta să-și poată exercita activitatea. Împreună cu regulamentul intern, fișa postului este unul dintre documentele esențiale în stabilirea, derularea și încetarea raporturilor de muncă.
Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi. „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]
Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.
Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]