Icoană făcătoare de minuni adusă în România de un duhovnic din Argeș

Icoana Maicii Domnului, Pantanassa, autentică, a fost adusă la spitalul TBC din Sibiu. Aceasta a fost pictată în Muntele Athos, unde a primit darul sfințeniei și al facerii de minuni
 
Ea a fost  adusă în România de Părintele Duhovnic Daniel, de la Mânăstirea Slănic-Argeș. Se spune că icoana Maicii Domnului, Pantanassa, adusă de părintele duhovnic Daniel  nenumărate minuni, vindecând cancer, boli reumatice, aducând harul împăcării celor care i se închină cu evlavie. Icoana a fost adusă la Biserica TBC duminică, 16 iulie,ora 18:00 și va rămâne aici timp de o săptămână. Programul de închinare va fi zilnic, între orele 8:00 — 20:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Constantin Bîlea: Așa cum am promis, continuăm transformarea infrastructurii locale

Primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea anunță modernizarea celei mai importante artere din comuna Oarja Așa cum am promis, continuăm transformarea infrastructurii locale printr-un proiect major de utilitate publică. Săptămâna aceasta am dat oficial startul lucrărilor de asfaltare pe strada Primăriei! Fiind una dintre cele mai tranzitate artere din Oarja, această stradă va fi complet transformată. […]

Citește mai mult...

Circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor, cu un prejudiciu estimat la 4,6 milioane de lei / ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care desfășoară activități în domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prin care a fost cauzat un prejudiciu estimat la aproximativ 4,6 milioane de lei. În cauză au fost sesizate […]

Citește mai mult...

Consiliul Județean Argeș vă invită la o nouă săptămână de cultură evenimentele din perioada 18–24 iulie 2026

Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile de cultură subordonate, după următorul program: În perioada 20–23 iulie 2026, Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, organizează Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene”, ediția a XV-a, un eveniment dedicat promovării și păstrării patrimoniului […]

Citește mai mult...