Iată ce a pus primarul comunei Bradu pe lista de priorităţi pentru 2019

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe a aflat de la locuitorii pe care îi reprezintă din punct de vedere administrativ că cea mai mare durere a lor rămâne tot infrastructura. Ca urmare, pe lista de priorităţi a edilului se află străzile din comună. El a declarat că în 2019 vor continua lucrările de asfaltare a străzilor care nu au putut fi reabilitate în cursul anului trecut din cauza procedurilor greoaie de licitaţie. Şi străzile deteriorate în urmă cu 5 ani, după lucrările realizate de Apă Canal vor fi refăcute. Puţul de mare adâncime de la Geamăna a fost deja sfinţit chiar de Bobotează şi a fost branşat la reţeaua de energie electrică. Un  puţ asemănător va fi săpat şi amenajat şi în Bradu de Sus, urând ca în 2020 să mai fie forat un puţ de mare adâncime în zona Târgului Săptămânal.

Tot pe lista de priorităţi a primarului de la Bradu se află şi proiectele de extindere a reţelelor de utilităţi- apă şi gaze. Acest lucru este esenţial pentru comună aflată la graniţa cu municipiul Piteşti şi care se dezvoltă tot mai mult de la an la an.

Lovită anii trecuţi de inundaţiile produse de fenomenele meteo extreme care sunt tot mai dese în România, comuna Bradu are nevoie  de modernizarea sistemului de scurgere a apelor şi acest lucru se află pe agenda de lucru a primarului Dănuţ Stroe. A fost pusă déjà în funcţiune o staţie de pompare în zona Târgului Săptămânal şi au fost decolmate şi regularizate cursurile de apă afluente râurilor Dâmbovnic şi Neajlov şi vor continua lucrările de amenajare a sistemului de scurgere şi în anul 2019. Nici şcolile şi grădiniţele nu au fost uitate. În comuna Bradu se va înfiinţa o grupă de cămin cu program prelungit care va veni, aşa cum a venit şi cea déjà înfiinţată în 2018 , în sprijinul părinţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...