Hoți din sudul județului, reținuți de polițiști

politia

În ziua de 10 august, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, și cei ai Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în cursul lunii iulie, R.T.A., de 19 ani, din Pitești, C.P., de 36 de ani, din Lunca Corbului și M.D.G., de 29 ani, din Pitești ar fi sustras un număr de 45 de acumulatori auto, de la un număr de 23 de autovehicule parcate în incinta unei societăți comerciale, pe raza comunei Albota. De asemenea, aceleași persoane sunt bănuite că în noaptea de 17 spre 18 aprilie. ar fi sustras țevile de la instalația termică a unui cămin cultural din comuna Țițești. Cei trei au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore urmând ca la data de 11 august  să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Handbal de Campionat Mondial, la Sala Sporturilor Mioveni!

Handbal de Campionat Mondial, la Sala Sporturilor Mioveni! În curând, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui meciurile grupelor C și D din faza preliminară a Campionatului Mondial Feminin U18 – 2026. Competiția se va desfășura în România, în perioada 29 iulie – 9 august 2026, în patru orașe: Pitești, Mioveni, Craiova și Râmnicu Vâlcea. Ajuns la […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în comuna Lunca Corbului în data de 17 iulie 2026

Se oprește apa potabilă în comuna Lunca Corbului în data de 17 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 17.07.2026, între orele 7 – 22, alimentarea cu apă va fi întreruptă în comuna Lunca Corbului, fiind afectați utilizatorii din satele Lăngești, Silișteni și Bumbuieni. Măsura opririi […]

Citește mai mult...
PNL

Scindare în PNL! Se anunță lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului

Scindare în PNL! Se anunță lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului Tensiunile din Partidul Național Liberal se amplifică după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul formațiunii. Demersul vine într-un moment în care liberalii traversează o perioadă de dispute interne, fiind conturate deja mai multe tabere […]

Citește mai mult...