Horia Văcărescu, trei concerte pentru vioară la Filarmonica Pitești

 

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic, respectând toate regulile pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești revin dirijorul Alexandru Ganea și solistul Horia Văcărescu. În program: Antonio Vivaldi –Simfonia în si minor „Al Santo Sepolcro” și Concertul pentru vioară și orchestră în re minor din cliclul „La Stravaganza”, Charles Auguste Bériot – Scenă de balet, fantezie pentru vioară și orchestră, Fritz Kreisler/Gaetano Pugnani – Preludiu și Allego și Franz Schubert – Simfonia nr. 5 în Si bemol major.

Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent. A colaborat cu soliști de renume, dintre aceștia menționându-i pe Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu.

Descendent al unei familii de poeți și muzicieni, Horia Văcărescu a început studiul viorii la trei ani cu profesorul Beno Schvartzman, violonist și coleg cu tatăl său în orchestra Operei Naționale din București. Trei ani mai târziu a avut prima apariție publică, iar la 15 ani a debutat alături de o orchestră simfonică. A studiat, la Universitatea Națională de Muzică din București, cu profesorul Paul Ratz și, la Colegiul Regal de Muzică din Londra, cu celebrul violonist Eugen Sârbu. A cântat cu numeroase orchestre simfonice, repertoriul său fiind de la clasic la contemporan. Se bucură de o prestigioasă carieră muzicală și ca solist în concerte camerale. A cântat din Europa până în Orientul Îndepărtat, aparițiile sale bucurându-se de aprecieri atât din partea publicului, cât și a criticilor de specialitate. A participat la festivaluri muzicale în Anglia, Franța, Grecia, România, Elveția, Țara Galilor. Cântă pe o vioară italiană construită în 1740.

Înainte de intrarea în sala de concert, oamenilor li se va măsura temperatura, iar accesul în sală este permis doar cu mască, pe durata concertului publicul având obligația să o poarte. La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente, spectatorii așezându-se în ordinea sosirii doar pe locurile marcate disponibile din sală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...