Gelu Tofan şi Cristian Mitrofan – urmăriţi penal de DNA

Până mai ieri viceprimarul Piteştiului, Gelu Tofan, avea gura plină de lozinca cu care PNL şi USR au reuşit să momească alegătorii – DNA să vină să vă ia ! Dar cum  roata politicii se învârteşte după cum dictează vremurile, cele două personaje au ajuns fix parte din lozincă, căci şi Tofan şi Mitrofan sunt urmăriţi penal de procurorii DNA.

Aceştia continuă urmărirea penală a preşedintelui PNL Piteşti, Gelu Tofan, cărătorul de genţi al lui Adrian Miuţescu, şi el aflat tot în postura de urmărit penal, şi a vicepreşedintelui PNL Argeş, Cristian Mitrofan. Procurorii îi acuză pe cei doi liberali că şi-ar fi folosit influenţa pentru a impune şi menţine persoane în vârful Inspectoratului Şcolar sau în funcţia de director de şcoală.

Desigur, aceste funcţii ar trebui să fie ocupate pe criterii de profesionalism, dar partidele acaparează, prin oamenii lor, până şi poziţiile de femeie de serviciu. Numai că, de data aceasta procurorii DNA i-au luat la ochi pe Gelu Tofan şi Cristian Mitrofan şi bine au făcut.

Potrivit procurorilor DNA , în perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.
Rămâne de văzut dacă cei doi urmăriţi penal de procurorii DNA vor şi ajunge în faţa judecătorilor şi vor şi plăti pentru acuzaţiile care le sunt aduse de procurori sau, ca în multe alte situaţii, toată povestea se fâsâie pe drumul politichiei româneşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani. Ce surpriză le rezervă pacienților

Clinica Mădălina Iordache din Pitești împlinește doi ani de activitate pe 31 octombrie și marchează aniversarea cu prețuri speciale la un tratament pentru hidratarea și îmbunătățirea aspectului pielii. Este vorba despre SKINVIVE by JUVÉDERM, un tratament injectabil cu acid hialuronic care ajută pielea să rețină hidratarea și să devină mai netedă, cunoscut și ca „skin […]

Citește mai mult...

Gheorghe Stancu anunță lucrări de canalizare, trotuare și modernizare a drumurilor în Bascov

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, a prezentat stadiul lucrărilor de pe trei șantiere pe care le-a verificat recent. Investițiile vizează extinderea canalizării, amenajarea trotuarelor pe DN7 și modernizarea străzii „Scheau”. Lucrările de extindere a rețelelor de canalizare se desfășoară pe străzile „Uiasca”, „Salcâmilor” și „Zorilor”. Potrivit edilului, în câteva zile, o altă echipă va începe […]

Citește mai mult...

Trofeu și premiul I pentru cursantele Centrului „Doina Argeșului” la Festivalul „Flori de cântec oltenesc”

Două cursante ale Centrului „Doina Argeșului” au fost premiate la cea de-a V-a ediție a Festivalului Național de Muzică Populară „Flori de cântec oltenesc”, desfășurată în weekend la Craiova. Niță Maria Teodora, cursantă la specializarea canto muzică populară, coordonată de Mihaela Chirițescu Jugaru, a câștigat trofeul festivalului. Premiul I i-a revenit lui Miriam Ionescu, care […]

Citește mai mult...