Francezii au închis Turnul Eiffel

Dacă la noi e soare și cald, Franța se află sub asediul iernii. Învațați cu ierni blânde și fără prea multă zăpadă, parizienii sunt nevoiți acum să se readapteze unor schimbări climatice care capătă aspect dramatice .

Turnul Eiffel a fost închis marţi vizitatorilor ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile de la Paris, oraş afectat de o furtună de zăpadă la fel ca jumătate din Franţa, relatează EFE.

Societatea care gestionează popularul monument – care a fost vizitat în 2017 de peste 6 milioane de turişti – a cerut publicului să urmărească evoluţia situaţiei pe reţelele de socializare.

Iarna şi-a făcut simţită prezenţa în Franţa, cu ninsori şi temperaturi atât de coborâte încât în 24 de departamente a fost declanșata alerta de frig.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...