Firmele care doneaza alimente vor beneficia de facilitati fiscale

De curând au fost aprobate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare. Aceste măsuri de prevenire pentru diminuarea risipei alimentare se adresează operatorilor economici din cadrul fiecărei verigi a lanţului agroalimentar.

Astfel, conform noilor prevederi, operatorii economici donatori vor beneficia de facilităţi fiscale în temeiul Codului Fiscal, prin deducerea cheltuielilor cu alimentele donate din impozitul pe profit.

Transferul alimentelor prin donare se poate face oricând în ultimele 10 zile de valabilitate, până la atingerea datei durabilităţii minimale.

Excepţie de la donare fac produsele alimentare perisabile precum sucurile de legume şi fructe nepasteurizate, legumele şi fructele pretăiate, seminţele germinate.

Prevederi

Este interzisă donarea către consumatorul final a următoarelor alimente perisabile de origine animală, respectiv carnea şi organele proaspete provenite de la bovine, porcine, caprine, ovine, cabaline, păsări de curte, vânat sălbatic sau de crescătorie, carnea tocată, carnea preparată, laptele crud şi produsele din lapte crud, peştele şi produsele din pescuit proaspete, ouăle şi produsele din ouă crude.

Aceste alimente pot fi însă donate către operatorii receptori de tipul cantinelor sociale sau al altor unităţi de alimentaţie publică, în vederea transformării acestora, fără întârziere nejustificată, în produs finit destinat consumatorului final.

Excluse de la donare sunt băuturile alcoolice.

Pe tot parcursul procesului de donare trebuie să fie respectate normele legale în vigoare privind siguranţa şi securitatea alimentară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...