Firmă din Bascov- a pierdut peste un miliard lei vechi după un control al Poliției

Poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Ploieşti au efectuat un control în comuna Bascov, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale cu profil de activitate depozitare, prelucrare şi comercializare materialul lemnos. În urma controlului s-a constatat o diferenţă de 138 mc cherestea molid care nu se regăsea în stocul faptic al societăţii.

Societatea comercială şi administratorul acesteia au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 171/2010 cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei, totodată fiind dispusă confiscarea sumei de 92.150 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos care nu se regăsea în stoc. Totodată în cauză a fost înregistrat dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea: „Avem foarte mult de lucru în oraș”. Primarul Piteștiului a prezentat stadiul principalelor investiții în infrastructura rutieră

Cristian Gentea: „Avem foarte mult de lucru în oraș”. Primarul Piteștiului a prezentat stadiul principalelor investiții în infrastructura rutieră Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că administrația locală are în derulare un număr important de investiții pentru modernizarea infrastructurii rutiere, subliniind că lucrările se desfășoară simultan în mai multe […]

Citește mai mult...

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...