Finala Concursului Național de Descarcerare are loc la Mioveni

Orașul Mioveni este tot mai des în centrul atenției în ceea ce privește evenimentele, fie că este vorba despre evenimente cultural-artistice, diplomatice, politice sau administrative.

Și finala Concursului  Național de Descarcerare se va desfășura tot la Mioveni, în perioada 18- 21 septembrie 2018 și este organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș cu sprijinul Primăriei Mioveni. În cadrul competiției dedicată exlusiv personalului militar și salvatorilor de la ISU sunt testate abilitățile și experiența profesională pe mai multe domenii de acțiune.

 Pe parcursul zilelor de concurs, celor 200 de salvatori calificați în faza fială, le vor fi testate abilitățile și experiența profesională dobândite la probele: ”Descarcerarea din Vehicule” și ”Acordarea Primului Ajutor Calificat”, sub arbitrajul unei echipe de experți străini, precum și a specialiștilor din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Spectaculosul concurs se va desfășura în Centrul Civic al orașului Mioveni, într-un spațiu special amenajat și delimitat. Totodată, anunțăm cetățenii, că în perioada desfășurării Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare de Prim Ajutor Calificat, circulația auto pe străzile din vecinătatea Centrului Civic, respectiv Tudor Mușatescu și Radu cel Frumos va fi blocată, din motive de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...