Fifor: România vrea încă 36 de avioane F16 și va avea rachete Patriot de anul acesta

Autoritățile române sunt în discuții avansate pentru achiziționarea a încă 36 de avioane de luptă F16. Cel puțin așa a declarat azi ministrul Apărării, Mihai Fifor, care spune și că până la sfârșitul anului România va cumpăra primul sistem de rachete Patriot de la americani. „Săptămâna viitoare închidem partea aceasta a programului cu F16. Suntem în discuții avansate pentru achiziționarea a încă 36 de astfel de aparate, din Statele Unite, nu din Portugalia. Am trimis documentele necesare pentru a vedea prețul de achiziție. Suntem la debutul acestei negocieri și sperăm că vom reuși să achiziționăm încă 36 de aeronave”, a precizat ministrul Apărării. El a spus că își dorește ca pregătirea piloților ce vor zbura cu aceste aeronave să fie făcută în țară. „Ne interesează și din punctul de vedere al industriei românești de Apărare, pentru că noi continuăm să dezvoltăm la Craiova programul ‘Șoim’, astfel încât acest aparat de zbor să devină aparatul de antrenament pentru piloții care vor opera F16”, a explicat Mihai Fifor. Îm plus, Armata Română va achiziționa, până la sfârșitul anului, primul sistem de rachete Patriot, solicitarea din partea țării noastre fiind ca plata să fie făcută eșalonat, iar mentenanța să fie realizată în România, a declarat ministrul Apărării. „Ce pot să vă spun și ce pot să vă asigur este că, până la finele anului, Armata Română va achiziționa primul sistem Patriot. Așteptăm scrisoarea de acceptare din partea Statelor Unite pentru a putea să trecem la contractare și să putem achiziționa primul program”, a spus Fifor la Global SOF Symposium Europe, ce se desfășoară la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vara fără permis! 50.000 de șoferi au rămas pietoni în timpul sezonului estival 2026

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) încheie cel de-al treilea an consecutiv cu rezultate operative pozitive pe perioada verii, în ciuda unui volum ridicat de misiuni gestionate la nivel național. Odată cu finalul sezonului estival 2026, autoritățile au publicat datele care reflectă eforturile depuse pentru menținerea ordinii publice și salvarea de vieți. Conform bilanțului oficial, angajații […]

Citește mai mult...

Școala începe pe 7 septembrie: Calendarul complet al vacanțelor noul an școlar

Elevii revin în bănci de luni. Structura noului an școlar a fost deja definitivată. Pentru majoritatea elevilor sunt prevăzute 36 de săptămâni de cursuri, iar ultima zi de școală va fi 18 iunie 2027. Anul școlar 2026–2027 începe administrativ la 1 septembrie 2026 și se încheie la 31 august 2027, potrivit ordinului aprobat de Ministerul […]

Citește mai mult...

Gentea: Parcul Ștrand s-a umplut de lumină, ieri seară!

DREAM’S LIGHT – Seara Lampioanelor, ediția a II-a, la Pitești a avut loc sâmbătă seară în Parcul Ștrand din Pitești. Fondurile strânse prin achiziționarea kiturilor de lampioane vor fi direcționate către terapiile și tratamentele necesare copiilor cu dizabilități și copiilor care întâmpină dificultăți comportamentale și au nevoie de intervenție psihologică. „Parcul Ștrand s-a umplut de […]

Citește mai mult...