Festival de Toamnă, organizat în premieră la Ștefănești!

Primăria orașului Ștefănești va organiza anul acesta primul Festival de Toamnă, care se va suprapune și cu sărbătoarea Sfântului Dumitru. Astfel, în perioada 25-26 octombrie se organizează un Festival de Toamnă, care va strânge la un loc producătorii locali. Gospodarii care doresc să comercializeze roadele muncii lor din această toamnă, precum fructe și legume, dar și pastramă, must și vin, sunt invitați să depună cereri la Primărie pâna în data de 23 octombrie.

Evenimentul se va desfășura pe terenul de la Fitotron, pe sensul de mers Pitești-Ștefănești, pe partea dreaptă până în pasarela de la blocuri, unde s-a organizat și Ziua Iei. La Festivalul de Toamnă sunt așteptați cu drag să-și umple cămările cu produse de Ștefănești atât locuitorii orașului, precum și piteștenii, dar și toți cei care își doresc să manânce fructe și legume bio. În seara de Sfântul Dumitru, primarul Ioana Jenica Dumitru va aprinde Focul lui Sumedru, care a devenit deja un eveniment de tradiție în Ștefănești.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...