FC Argeş începe pregătirea pentru noul sezon

După o vacanţă de trei săptămâni, FC Argeş va începe vineri pregătirea pentru noul sezon competiţional. Emil Săndoi, antrenorul grupării din Trivale, va suna adunarea la ora 11, la stadionul Nicolae Dobrin. Cu o zi înainte de reunirea lotului, piteştenii vor efectua vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova. Primul antrenament al fotbaliştilor alb-violeţii va fi unul de reacomodare la efort, urmând ca de sâmbătă, staff-ul tehnic să mărească intensitatea şedinţelor de pregătire având în vedere că urmează o perioadă de acumulări. 

După o săptămână de pregătire pe plan local, FC Argeş va pleca în cantonament. Locaţia aleasă de staff-ul tehnic şi conducerea clubului este Curtea de Argeş. Piteştenii vor fi cantonaţi la hotelul Posada care oferă condiţii foarte bune de cazare, masă şi recuperare, antrenamentele urmând să fie efectuate pe stadionul Municipal din oraşul Basarabilor, dar şi la baza sportivă de la Valea Iaşiului deţinută de omul de afaceri Benone Lazăr. Stagiul de pregătire de la Curtea de Argeş va dura 8 zile, din 4 iulie şi pînă pe 11 iulie, urmînd ca piteştenii să mai meargă încă o dată în fosta capitală a Ţării Româneşti pentru un semicantonament, programat în perioada 17-21 iulie.

#Vor 7 amicale

Antrenorul Emil Săndoi îşi doreşte ca în perioada precompetiţională FC Argeş să dispute 7 partide de verificare. Printre adversarii aleşi se numără ACS Basarabi Curtea de Argeş, Metaloglobus Bucureşti, CS Baloteşti, Academica Clinceni şi Rapid Bucureşti. Oficialii grupării din Trivale mai poartă discuţii şi cu alte echipe de liga a doua pentru a completa programul jocurilor de verificare. Printre posibilii adversari din amicale ar putea fi şi Farul Constanţa. Meciurile de pregătire se vor disputa la Curtea de Argeş şi la Piteşti, locaţia exactă urmînd a fi anunţată cu câteva zile înainte de joc.

#Negocieri cu jucători valoroşi

Tehnicianul grupării din Trivale spune că la reunirea lotului vor fi şi nume noi: „Suntem în discuţii cu câţiva jucători valoroşi, cu experienţă în Liga I, însă deocamdată nu putem să dăm nume până nu vom finaliza tratativele şi vom semna actele. Vor fi şi plecări de la echipă. La unii  fotbaliştii care au făcut parte din lotul de anul trecut le-au expirat contractele, iar la alţii vom renunţa de comun acord. La startul noului sezon îmi doresc să avem un lot puternic şi echilibrat pe toate posturile” a spus Emil Săndoi.

 

 

Programul echipei FC Argeş:

Joi, 28 iunie – vizita medicală la Craiova

Vineri, 29 iunie, ora 11 – reunirea lotului

4-11 iulie – cantonament Curtea de Argeş

17-21 iunie – semicantonament Curtea de Argeş

 

Programul meciurilor de pregătire:

7 iulie – amical ACS Basarabi Curtea de Argeş

11 iulie – posibil amical Farul Constanţa  

14 iulie – amical Academica Clinceni

18 iulie – amical CS Baloteşti

20 iulie – amical Rapid Bucureşti

24 iulie – adversar nestabilit

28 iulie – adversar nestabilit

4 august – startul noului sezon.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu fanii Echipei Naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag Belodedici și Marius Niculae, în cadrul unor evenimente speciale organizate în magazinele Cărturești din Pitești și Ploiești. Prima întâlnire va avea loc miercuri, 28 octombrie, de la ora 17:30, la Cărturești Argeș Mall din Pitești, […]

Citește mai mult...

Primăria Hârtiești pregătește refacerea podului peste „Valea Mitului”

Administrația locală din Hârtiești a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere pod peste Valea Mitului în comuna Hârtiești, județul Argeș”. Investiția este propusă în satul Hârtiești, în punctul „Valea Mitului”. Potrivit anunțului public al primăriei, proiectul parcurge procedura de mediu, etapă necesară pentru obținerea documentelor care permit realizarea investiției. Persoanele […]

Citește mai mult...

Tradiții și roade de toamnă, la târgul organizat de Școala „Toma Brătianu” din Șuici

Elevii, profesorii și părinții Școlii Gimnaziale „Toma Brătianu” din Șuici s-au reunit la căminul cultural din localitate pentru evenimentul „Târgul de toamnă – Din lada de zestre, în inima școlii”. Standurile au fost pregătite cu fructe și legume de sezon, flori, preparate de casă și obiecte decorative. Costumele populare, coșurile împletite și țesăturile tradiționale au […]

Citește mai mult...