Familie necăjită din comuna Călinești, ajutată de consilierul local Mihai Georgescu

Consilierul local Mihai Georgescu și cei din organizația ALDE Călinești au ajutat o familie nevoiașă din satul Valea Corbului. Astfel, chiar înainte de sărbătorile pascale, familia Codruței Haicea, care locuiește într-o căsuță foarte modestă, cu o singură încăpere, a primit un ajutor nesperat. Casa unde locuiește femeia și cei trei copii ai săi (de 7,9 și 10 ani) nu avea o sursă de încălzire sigură, consilierul local Mihai Georgescu construindu-le o sobă de teracotă. Femeia ne-a declarat că s-a bucurat foarte mult pentru ajutorul primit, descurcându-se foarte greu iarna trecută.

În plus, după Paște, cei din ALDE Călinești și liderul organizației, consilierul local Mihai Georgescu, au mai făcut o vizită familiei Haicea, aducând cu ei haine, potrivite atât pentru micuți, cât și pentru adulți. 

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...