La Căteasca a avut loc azi inaugurarea oficială a noii fabrici de componente auto a companiei franceze Faurecia, eveniment la care a participat și conducerea Consiliului Județean Argeș, respectiv președintele Dan Manu și vicepreședinții Simona Brătulescu și Ion Mînzînă, alături de reprezentanții autorităților și instituțiilor publice locale și reprezențanții Guvernului – Anca Magdalena Chiser, Secretar de Stat în Ministreul Economiei și Cristian Dima, Secretar de Stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Obiectivul face parte din divizia Faurecia Interior Systems, investiția ridicându-se la 8 milioane de euro, fiind una dintre cele mai moderne fabrici ale grupului, cu o suprafață totală de 14.000 mp și un număr de 370 de angajați în prezent. Aici se vor realiza componente pentru planșa de bord, panouri de ușă și consolă centrală, pentru producători mondială din industria auto, tehnologiile utilizate fiind de ultimă generație. ”Salutăm prezența pe piața economică argeșeană a companiei Faurecia, care, în acest fel contribuie la dezvoltarea ecomonică și industrială a județului nostru, la crearea de noi locuri de muncă. Ca reprezentant al Consiliului Județean Argeș, îi asigurăm de tot sprijinul și infrastructura necesară, astfel încât județul Argeș să fie un județ în continuă dezvoltare, atractiv pentru investitori, puternic atât din punct de vedere economic, dar și social” – a declarat președintele CJ Argeș, Dan Manu.
Fabrica Faurecia de la Căteasca- inaugurată oficial

Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni
Anunț important: Programul de colectare a crengilor în orașul Mioveni Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni atrage atenția că pentru ca procesul de ridicare a resturilor vegetale din gospodăriile individuale să se desfășoare rapid și eficient, rugăm toți locuitorii să respecte următoarele reguli obligatorii: Ramurile și crengile trebuie tăiate la o lungime de maximum 2 metri […]
Citește mai mult...
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești
24 octombrie 2026 – sfârșit de sezon pentru sistemul de bike-sharing din Pitești Odată cu răcirea accentuată a vremii, sistemul va intra în procedura anuală de revizie, ce implică retragerea bicicletelor de pe teren pentru conservare și pentru reviziile necesare bunei funcționări a echipamentelor. Sistemul urmează să fie repus în funcțiune, din primăvară, iar piteștenii […]
Citește mai mult...
Cercetări privind accident rutier cu pieton în comuna Călinești
Cercetări privind accident rutier cu pieton în comuna Călinești În această dimineață, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la un accident rutier produs între un autoturism și un pieton, în comuna Călinești. Din verificările preliminare efectuate, a reieșit că un bărbat, de 27 de ani, din Călineșți, care […]
Citește mai mult...