Excedentul bugetar al CJ Argeș, folosit în continuare pentru plata salariilor. Miuțescu: „Noi am avertizat”

Anul trecut au fost foarte multe rectificări bugetare la Consiliul Județean Argeș, banii din excedentul bugetar din anul precedent fiind folosiți pentru cheltuieli de funcționare, în principal pentru plata salariilor. Iată că nici nu a început bine 2019, că cei din Consiliul Județean (majoritatea PSD-ALDE) au aprobat deja azi „acoperirea golurilor de casă” din excedentul bugetar- suma fiind enormă, 10 milioane de lei. Este vorba tot de cheltuieli de funcționare, în cea mai mare parte salarii, care vor fi plătite din excedent. Acesta nu putea fi folosit la așa ceva până anul trecut, ci numai la investiții, dar o OUG a Guvernului Dăncilă a rezolvat problema. 

Președintele PNL Argeș, consilierul județean Adrian Miuțescu, atrage atenția că investițiile în județ vor avea și anul acesta de suferit în acest ritm. „Se ia din excedentul bugetar pe 2018 încă o sumă de bani. Aproape în fiecare lună au venit cu rectificări, pentru  a-și plăti salariile, ceea ce denotă o proastă proiecție a bugetului. Noi am atras atenția că mărirea salariilor va afecta investițiile, au păpat banii din excedentul bugetar”, a declarat Miuțescu.

Cei 10 milioane lei vor fi păpați însă de salarii, voturile împotrivă ale consilierilor PNL și PMP fiind insuficiente pentru respingerea proiectului de hotărâre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...