Eveniment de consultare la Mioveni

Vrei să activezi comunitatea? Crezi că schimbarea începe de la tine? Noi propunem dialogul și colaborarea ca primi pași în descoperirea a ceea ce pot face tinerii în comunitatea în care trăiesc împreună cu cei care au impact asupra vieții comunității. Credem că vocea tinerilor trebuie să fie ascultată acum, iar comunitatea e alcătuită din membrii săi: cetățeni de toate vârstele, reprezentanți ai autorităților locale și județene, firme, mass-media, etc. Vino să îți spui părerea despre cum te poți implica în comunitate, să povestim despre ce nevoi ai tu și cei din jurul tău pentru a contribui la participarea în viața comunității în toate aspectele sale. Acest eveniment se adresează în mod deosebit tinerilor și totodată la eveniment așteptăm și persoane care lucrează sau vin în contact direct cu persoane tinere: reprezentanți ai școlilor și liceelor, autorităților publice, biblioteci, instituții pentru protecția copilului, case de cultură, firme cu angajați tineri, etc. Evenimentul este de tipul cafenea publică, bazat pe discuții tematice și pe participarea egală a tuturor indiferent de experiență sau vârstă. Evenimentul face parte din proiectul Dialog Structurat 2016 implementat la nivel național de către Ministerul Tineretului și Sportului împreună cu direcțiile de sport și tineret și cu rețeaua de lucrători de tineret numită: tineREȚEA. Rezultate discuțiilor vor constitui baza pentru întocmirea raportului de țară care contribuie la recomandările finale pe componenta de tineret ale TRIO-ul Președinției Olanda, Slovacia și Malta. Proiectul Dialog Structurat 2016 este co-finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

 

Djst Arges organizează alături de lucrătorii de tineret din tineREȚEA, în 18 iulie 2016 la Centrul Cultural Mioveni la evenimentul „Cafeneaua Publică – Tu ești parte din comunitate!”, inițiind procesul de consultare publică a actorilor locali implicați în lucrul cu tinerii din județul Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Întreruperea furnizării apei potabile în comuna Cocu, începând cu data de 9 iunie 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință că începând de astăzi 9 iunie 2026, de la ora 9, furnizarea apei în comuna Cocu este întreruptă, fiind afectați utilizatorii din satele Cocu Vale, Făcălețești, Greabănu și parțial Răchițele de Jos. „Oprirea furnizării apei este necesară deoarece forajul de apă potabilă a fost inundat în urma […]

Citește mai mult...

Vești bune despre Laboratorul de Radioterapie din Pitești

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a efectuat astăzi o nouă vizită pe șantierul viitorului Laborator de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, alături de echipa de proiect, antreprenor, dirigintele de șantier și reprezentanții spitalului, pentru a verifica stadiul lucrărilor. Investiția, aflată la aproximativ 70% grad de realizare, reprezintă un pas important pentru […]

Citește mai mult...

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER

PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE ARGEȘ, ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 9 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au pus în executare […]

Citește mai mult...