Este oficial: luni, 31 ianuarie 2022, încep lucrările de modernizare a barierei din Lânăriei!

Încep lucrările de modernizare a barierei din Lânăriei!

Schimbarea barierei și îmbunătățirea traficului în zonă au fost în atenția mea de când am venit în primărie, am făcut toate demersurile, am urmărit și insistat să deblocăm o situație care trenează de ani de zile! Am reușit!

Nu am răspuns, săptămânile trecute, atacurilor verbale nefondate ale celor care m-au catalogat în fel și chip pentru că n-a fost gata bariera până la sfârșitului lui 2021, din două motive: pentru că am înțeles că, după 30 de ani de așteptare, răbdarea este prea încercată și oamenii nu mai cunosc buna-credință, dar și pentru că este evident că cei mai mulți nu cunosc, de asemenea, procedurile administrative, legale etc.

Bariera nu este proprietatea municipalității, o repet, însă am reușit să mobilizăm decidenții și să începem schimbarea zonei!

Lucrările vor începe luni, 31 ianuarie, la ora 12:00!, a anunțat primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...