Elev piteștean, câștigător la concursul european “Tineri Traducători”

O performanţă de excepţie a fost înregistrată de către elevul argeşean Vişoiu Andrei Iulian, câştigătorul din partea României la concursul european de traducere ,,Juvenes Translatores” (,,Tineri Traducători”). Elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional ,,Ion C.Brătianu” Piteşti, specializarea matematică-informatică intensiv, acesta este unul dintre cei 28 de câștigători, cei mai valoroşi reprezentanţi ai câte unei ţări europene. Profesorul coordonator de la clasă este dna Mihail Codruța iar profesorul care s-a ocupat de organizare și a înscris școala în concurs este dna Iliescu Emilia.

Concursul este organizat anual de către Direcţia Generală de Traduceri a Comisiei Europene şi se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani. Obiectivul concursului rezidă în promovarea studiului limbilor moderne în şcoli şi oferă posibilitatea de a vedea ce înseamnă să fii traducător. Tema competiţiei din acest an s-a referit la ce pot face tinerii pentru a contribui la configurarea viitorului Europei.

Ediția din acest an a concursului s-a desfășurat pentru prima oară integral online, simultan în cele 740 de şcoli participante. Concurenţii au putut opta pentru oricare două dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, argeşeanul nostru alegând combinaţia lingvistică engleză-română.

Traducătorii Comisiei Europene au selectat câştigătorii dintre cei 3116 participanţi din şcolile din întreaga Europă. Din România au participat 153 de elevi, provenind din 32 de şcoli.

Argeşeanul nostru va merge în primăvară la Bruxelles pentru a-şi ridica premiul şi pentru a se întâlni cu traducătorii profesionişti ai Comisiei Europene.

                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...