După educația financiară și cea juridică, parlamentarii vor să introducă și educația pentru mediu în programa școlară
Pentru a ajuta elevii să învețe despre bunele practici din domeniu și efectele acțiunilor lor asupra mediului, parlamentarii vor, printr-un proiect de lege ce va ajunge în curând la votul decisiv din Parlament, având propunere de adoptare, să introducă și educația pentru mediu în programa școlară. Introducerea în școli a educației pentru mediu este propusă după ce, în noiembrie, au fost introduse educația financiară și educația juridică.
Proiectul de lege aflat la votul decisiv al senatorilor prevede modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul introducerii în curriculumul național pentru învățământul primar și gimnazial a competențelor de mediu.
“Provocările legate de mediu necesită un răspuns urgent și ambițios, pentru că viitorul se clădește cu o generație pregătită pentru provocările actuale legate de climă și mediu. Investițiile în infrastructura verde, în programe de mediu și de management sustenabil al resurselor naturale ale României nu pot fi susținute eficient în lipsa educației corespunzătoare a populației”, motivează inițiatorii proiectului introducerea competențelor de mediu.
Spre jumătatea lunii noiembrie, autoritățile de la noi au stabilit că educația financiară și cea juridică vor fi studiate de elevi în școli începând cu anul școlar 2022-2023. Mai exact, cursul de competențe antreprenoriale a devenit, odată cu apariția Legii 273/2021, cursul de competențe antreprenoriale, financiare și juridice.
Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]