DSP Argeș a decis – La Spitalul Leordeni nu se pot face teste pentru depistare COVID19

Managerul spitalului din  Leordeni, Marian Clipici a făcut toate demersurile pentru a putea folosi aparatul GeneExpert , pe care spitalul îl deține pentru depistarea tuberculozei, pentru testările COVID19.

Trebuie spus, înainte de toate, că aparatul GeneExpert este folosit la Spitalul Leordeni, dar nu este echipat cu kit-ul necesar depistării coronavirusului, el fiind utilizat doar pentru depistarea tuberculozei.  Managerul Clipici a făcut numeroase solicitări pentru achiziția kit-urilor specifice, dar cel mai devreme ar putea  ajunge în Europa  peste 4 săptămâni. În plus, eficiența aparatului este foarte redusă, fiind capabil să facă doar 4 teste la două ore.

A mai apărut însă o problemă. Are sau nu are Spitalul Leordeni spațiul necesar pentru realizarea unor circuite separate pentru a nu se trezi cu o situație similară la ca Suceava. Managerul spitalului, Marian Clipici a făcut adrese către Direcția de Sănătate Publică Argeș pentru a verifica la fața locului acest lucru. Și a fost verificat de către medicul epidemiolog și director executiv al DSP Argeș, Adrian Stoica,  în prezența medicului șef al laboratorului  de la Leordeni, Mihaela Brojboiu. În urma verificărilor la sediul spitalului, DSP Argeș a anunțat oficial  că spațiul de la unitatea sanitară nu permite nici realizarea unor circuite separate pentru probele suspecților  de coronavirus și nici efectuarea unor analize moleculare necesare depistării infecțiilor cu coronavirus. Pe scurt, indiferent cine ar aduce acuzații sau ar solicita să se facă astfel de analize la Spitalul Leordeni este și neinformat și de rea credință și ar trebui să își asume și eventualele îmbolnăviri. Ar fi bine să nu uite nimeni dezastrul de la Suceava, care a apărut tot din cauza unora care nu au ținut cont de măsurile impuse pentru prevenirea infectării cu acest virus și rezultatul a fost răspândirea lui, îmbolnăvirea a sute de cadre medicale și închiderea orașului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...