DRÄXLMAIER Pitești susţine „Let’s Do It, Romania”

 

 Peste 200 de angajați de la DRÄXLMAIER Pitești au participat la acțiunea de ecologizare „Let’s Do It, Romania”. Echipați cu saci și mănuși, ei au curățat zonele de pădure din cartierul Găvana, în zona arterelor Zamfirești și Grigorești. Peste 4 tone de deșeuri au fost strânse de voluntarii companiei – de la materiale plastice la  polistiren, cutii de carton, ambalaje și resturi menajere, abandonate în iarbă, printre copaci. 

 

 Pitești, 15 septembrie 2018. Angajații companiei s-au concentrat în special pe zonele de picnic. Au început activitatea de dimineață, unii dintre ei chiar după terminarea schimbului trei, s-au împărțit în echipe și au curățat suprafețe întregi de pădure. Arealul ales a fost cel al cartierului Găvana și împrejurimi. ”Personal mi-a făcut plăcere să contribui la o acțiune pentru comunitate. Nici nu mi s-a părut că am muncit, a fost un fel de relaxare împreună cu colegii. Voi participa cu mare drag și pe viitor”, a spus Cornelia, unul dintre voluntari.

 

 Au fost colegi care au venit și cu cei mici, dorind să-i învețe pe aceștia ce înseamnă responsabilitatea socială. ”Fiica mea Iulia a mai participat la astfel de acțiuni la școală, știa ce trebuie să facă, a fost foarte entuziasmată să participe. Sperăm ca generația lor să înțeleagă cât de important este să direcționăm deșeurile către tomberoane înainte ca acestea să constituie o sursă de poluare”, ne-a explicat Adela. 

 

 Cei peste 200 de angajați au reușit să colecteze peste 4 tone de deșeuri, care au fost apoi încărcate de utilaje. Aceasta a fost doar una dintre acțiunile de voluntariat ale companiei. ”DRÄXLMAIER Pitești este un partener al comunității argeșene și demonstrăm acest lucru prin toate proiectele de sponsorizare și voluntariat pe care le desfășurăm în fiecare an. Avem colegi săritori și dornici să se implice-  cu ajutorul lor reușim să facem multe lucruri frumoase”, a afirmat Teodora Trandafir, Corporate Communication Manager DRÄXLMAIER România.

 

 Anul acesta, voluntarii DRÄXLMAIER Pitești au mai contribuit la reabilitarea unui loc de joacă pentru copii în cartierul Găvana.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026

Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]

Citește mai mult...