Două miliarde de lei pentru primării

Guvernul a direcționat suplimentar peste două miliarde de lei comunităților locale, transmite Executivul, după ce premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Orașelor din România și ai Asociației Comunelor din România.

Banii sunt pentru continuarea programelor de care beneficiază copiii din învățământul preșcolar și elevii – finanțarea burselor, Programele pentru școli și masă caldă în școli – și pentru asigurarea funcționării spitalelor publice, furnizarea de energie în sistem centralizat.

De asemenea, au fost majorate bugetele Programului Național de Dezvoltare Locală și al Programului național de construcții de interes public sau social pentru a fi continuate investițiile în infrastructura comunităților locale – modernizare drumuri, școli, infrastructură de învățământ, spitale, rețele de apă și canalizare.

Conform comunicatului, o altă temă importantă de discuție a fost implementarea reformelor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență și atragerea finanțărilor din acest mecanism financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul de reabilitare a clădirii școlii

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Reabilitarea moderată a clădirii școlii din localitatea Recea, județul Argeș”, cod C10-I3-3183, derulat în perioada 10 februarie 2023 – 30 iunie 2026. Investiția a fost realizată în cadrul Componentei 10 – Fondul Local, Investiția I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru îmbunătățirea serviciilor publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului

Reținut de polițiștii Secției e poliție Rurală Poiana Lacului Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, violare de domiciliu, distrugere și loviri sau alte violențe , iar […]

Citește mai mult...