Dosarul lui Dragnea, amânat pentru 20 mai. Președintele PSD ar putea pierde totul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat azi pentru 20 mai judecarea dosarului angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu. În cazul unei condamnări definitive, Dragnea ar pierde calitatea de președinte al Camerei Deputaților și, cel ami probabil și funcția de președinte al PSD.

La acest termen, Liviu Dragnea a dat o declaraţie în sala de judecată, după care, în mod normal, ar fi trebuit să fie dezbateri pe fond. Avocaţii lui Dragnea şi ai celorlalţi inculpaţi au solicitat însă amânarea dezbaterilor până pe 19 aprilie, când Curtea Constituţională urmează să ia o decizie cu privire la conflictul de natură constituţională dintre Parlament şi Instanţa supremă pe tema completurilor specializate pe cazurile de corupţie. Procurorul de şedinţă de la DNA nu a fost de acord cu amânarea procesului, acuzându-i pe avocaţi că urmăresc tergiversarea judecării dosarului.

În faţa instanţei, Liviu Dragnea şi-a susţinut nevinovăţia. „Sunt total nevinovat şi vreau să vă asigur, indiferent de ce veţi decide, că nu am ştiut despre cele două că nu merg la serviciu şi părerea mea este în continuare că acest dosar e unul politic şi că timpul va confirma acest aspect”, a spus Dragnea.

La ieşirea din sediul instanţei, Liviu Dragnea a fost escortat de jandarmi până la maşină, la fața locului fiind prezenți mai mulți protestatari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...