Dosar penal privind achiziționarea de către Unifarm a peste un milion de măști medicale neconforme

Polițiștii fac percheziții, miercuri, într-un dosar penal pentru înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, în legătură cu achiziționarea de către Unifarm de măști medicale în perioada stării de urgență. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despăre achiziționarea a 1,2 milioane de măști de protecție care au fost distribuite în mai multe spitale din România, ulterior fiind retrase din cauza problemelor semnalate de personalul medical.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice fac cinci percheziții domiciliare, în București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 București, în care se fac cercetări cu privire la infracțiunile de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către o companie națională de măști medicale în perioada stării de urgență.
În același timp, va fi pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane, conform Poliției Române. Persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt.
Dosarul vizează achiziționarea de către CN UNIFARM, în perioada martie aprilie 2020, a 1,2 milioane măști de protecție de la o societate comercială, potrivit unor surse judiciare. Măștile au fost distribuite în unități spitalicești de pe întreg teritoriul României, ulterior fiind retrase din cauza problemelor semnalate de personalul medical.
În plus, la nivel european a fost emisă o alertă cu privire la măștile în cauză din cauza capacității reduse de filtrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Primarul Constantin Bîlea: Ziua Drapelului Național ne amintește că avem rădăcini puternice, dar și o datorie sacră în prezent.

Mesajul primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi celebrăm Tricolorul, cel mai puternic simbol al unității, libertății și identității noastre naționale. Sub aceste trei culori s-a scris istoria mândră a poporului român și tot sub ele ne regăsim astăzi, uniți de aceleași valori și idealuri. Ziua Drapelului Național ne amintește că […]

Citește mai mult...

Cătălin Mîndroc: PSD își asumă o guvernare minoritară cu Sorin Grindeanu premier

PSD își asumă oficial o guvernare minoritară condusă de Sorin Grindeanu și cere PNL, prin vocea liderului Ilie Bolojan, să își respecte angajamentul public de a sprijini investirea noului Cabinet. Deputatul Cătălin Mîndroc respinge scenariile alternative precum „rotativa” sau „acordurile de reciprocitate”, catalogându-le drept tertipuri care blochează formarea urgentă a unui executiv funcțional. Deputat Cătălin […]

Citește mai mult...

Dan Stroe: Îi invit pe toți brădenii să privească Tricolorul cu mândrie și recunoștință, păstrând vie dragostea pentru țară și respectul pentru simbolurile naționale

Mesajul lui Dan Stroe, primarul comunei Bradu, cu prilejul Zilei Drapelului Național: „Astăzi sărbătorim unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității noastre naționale – Drapelul României. Tricolorul ne amintește de istoria, valorile și idealurile care ne unesc ca popor. Este simbolul respectului pentru înaintașii noștri, al unității și al responsabilității pe care o avem […]

Citește mai mult...