Dosar penal pentru primarul Georgescu și medicul Trăilă

Pare incredibil că fix celor doi oameni care au adus cel mai mare ajutor în Argeș în lupta cu coronavirusul cineva s-a gândit că ar merita să li se facă  dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Primarul Ion Georgescu și medicul Trăilă au fost cei care au reușit în timp record că amenajeze și să pună în funcțiune un spital Covid,  nu cu paturi din carton așa cum ne arăta președintele pe la televizor, ci cu saloane, aparatură și personal medical.

Tot aici au fost aduse femeile care aveau nevoie de servicii de maternitate și cel mai mare spital din Argeș căzuse pe brânci din cauza infecțiilor cu coronavirus.

Și pentru că a reușit să aducă gratuit  și aparate de testat Real Time PCR cu mult înainte de a ajunge cel de la SJU Pitești pentru care s-a dat un morman de bani din buget, primarul Georgescu, cred unii,  că ar merita dosar penal că ar fi zădărnicit combaterea bolilor.

Totul a pornit de la o gafă majoră a celor din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care, din motive numai de ei știute, au cășunat pe noul spital din Mioveni la care nu au avut nicio contribuție , ba unii chiar strâmbaseră din nas la această investiție. În urmă cu zece zile, primarul Ion Georgescu a primit, sub semnătura comandantului adjunct, Gabriel Gherghe ordonanța de începere a urmăririi penale și solicitările de înscrisuri.

Primarul Ion Georgescu a declarat, într-o emisiune de la Antena3 Pitești  că știe care e personajul care, în plină criză sanitară,  știe să facă doar scandal. Poate ar fi momentul să cerem de la cei pe care îi plătim foarte gras să ne reprezinte interesele, să înceapă să muncească și să lase jocurile mizerabile și politicianiste.

Sursa foto Financiarpress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...