Doar două săptămâni în care firmele pot angaja anumiți șomeri pentru care statul decontează o parte din salariu

Ajutorul din OUG nr. 92/2020 pentru angajarea unor categorii de șomeri mai poate fi accesat doar pentru angajările care se fac până la final de lună. Banii de la stat se acordă însă pentru 12 luni.

Pentru angajarea șomerilor  în vârstă de peste 50 de ani care au fost concediați în timpul stării de urgență sau în timpul stării de alertă  (pentru că li s-au desființat locurile de muncă), pentru tinerii șomeri între 16 și 29 de ani și pentru cetățenii români care au fost concediați în străinătate și s-au întors în România, dar care trebuie să se încadreze la una dintre cele două categorii de vârstă amintite, Guvernul a decis acum ceva luni acordarea unui ajutor financiar angajatorilor – 50% din salariul brut, maximum 2.500 de lei, pentru fiecare astfel de șomer angajat, timp de 12 luni.
O condiție esențială este păstrarea acestor angajați cel puțin doi ani. 
 
Sursa foto – Avocat.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea anunță amenzi drastice pentru piteștenii care nu își curăță terenurile de ambrozie

Proprietarii de terenuri private din Pitești care au ignorat somațiile municipalității și au lăsat ambrozia să se propage vor fi amendați de Poliția Locală, a avertizat primarul Cristian Gentea. Edilul a catalogat situația ca fiind „inadmisibilă” și le-a cerut ferm deținătorilor de parcele să își întrețină proprietățile curate, indiferent dacă dezvoltă sau nu proiecte imobiliare […]

Citește mai mult...

Spațiul verde, transformat în depozit de vechituri. Poliția Locală, intervenție promptă

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au intervenit prompt în cartierul Găvana, la un bloc unde un locatar a depozitat mobilier și alte resturi pe spațiul verde din jurul imobilului. În urma verificărilor, persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform […]

Citește mai mult...

Cresc salariile la Salubritate 2000 SA. Guvernul a aprobat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, creşterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante, precum şi creşterea numărului de personal şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activităţii, pentru 22 de operatori economici aflaţi în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea autorităţilor administraţiei publice locale din 18 judeţe. Printre operatorii economici […]

Citește mai mult...