„DNA noi suntem de partea ta”

Circa 150 de de oameni au ieşit astă seară în faţa Prefecturii Argeş  pentru a protesta faţă de modul în care a ales cabinetul Grindeanu să promoveze  legea privind amnistia şi graţierea .
 
Liderul protestantilor, Sebastian Olaru,   a declarat că din punctul lui de vedere proiectul de lege aflat acum în dezbatere publică ar avea ca scop albirea a mii de politicieni, semn că fenomenul corupţiei se vede, la nivelul unei părţi a opiniei publice, chiar mai grav decât este în realitate. El spune că se aşteaptă ca proiectul de lege să fie retras însă nu exclude  o lege a graţierii cu prevederi clare dar care să treacă prin Parlament şi nu adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă.
                             
Ca o contradicţie între ceea ce susţin şi ceea ce strigă, protestatarii vor mai multe penitenciare în România . Dorinţa lor de a fi făcute tot mai multe investiţii în inchisori pare cel puţin bizară având în vedere că în acelaşi timp în stradă se striga „ fără educaţie moare orice naţie” . Ei erau convinşi dacă vor exista suficiente penitenciare în România se vor construi apoi şi spitale şi şcoli căci spunea liderul protestatarilor că politicienii ar fura mai mult decât totalul costurilor pentru construirea unor noi penitenciare.  Nu au lipsit nici politicienii de la mica revoltă din Piteşti. Printre protestatari s-au regăsit câţiva consilieri locali de la PNL şi PMP dar şi independentul Dănuţ Dinu care nu ratează nicio ocazie de a fi în vizorul opiniei publice. 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...