Dispar casele de marcat cu rolă

 
Dacă ați început o afacere și, așa cum prevede legislația actuală, v-ați achiziționat o casă de marcat cu rolă, e bine să știți că aceasta nu va mai avea viață lungă și că veți fi obligați să scoateți alți bani din buzunar pentru a vă lua o casă de marcat cu jurnal electronic. Proiectul privind introducerea acestor case de marcat cu jurnal electronic a fost deja pus în dezbatere publică pe site-ului Ministerului Finanțelor.
Actul normativ conține și prevederi noi, referitoare la furnizorii caselor de marcat, care vor trebui să fie autorizați de o comisie de specialitate a ministerului de Finanțe. 
Modificările propuse sunt:
·         începând cu data de 1 mai 2018, se interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale cu rolă jurnal (de generație veche);
·         începând cu data de 1 mai 2018, toți operatorii economici care au obligația de a utiliza aparate de marcat potrivit legii, au obligația de a utiliza numai case de marcat cu jurnal electronic;
Începând cu data de 1 februarie 2018, Comisia de autorizare a distribuitorilor pentru aparate de marcat electronice fiscale avizate tehnic, autorizează numai distribuitori pentru aparatele de marcat electronice fiscale echipate cu jurnal electronic.
 
O casă de marcat pornește, în acest moment, de la 750 de lei .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...