Directorul Publitrans și primarul Ionică, explicații în scandalul transportului în comun

De la 1 septembrie niciun autobuz Publitrans nu mai oprește în afara Piteștiului, fiind desființate linii și curse speciale și modificată linia 2, care acum nu mai ajunge în comuna Bascov. Deși în cazul liniei 2, de zeci de ani traseul este același, iată că acum oamenii sunt lăsați la limita orașului, în stații improvizate. Problema fost dezbătută amplu în ședința Consiliului Local de azi, cea mai bună explicație dând-o directorul Publitrans, Manuel Rotaru. Acesta le-a spus consilierilor de ce nu se mai poate continua ca până la 1 septembrie. „De luna trecută s-a avizat noul contract de servicii publice. La ora actuală este singurul din țară, suntem primii și contractul a intrat în vigoare de la 1 septembrie. Nu mai putem presta servicii în afara orașului, riscăm amenzi de 1,5% din cifra de afaceri și suspendarea activității”, a declarat Rotaru. Primarul Cornel Ionică spune că a căutat o portiță legislativă, singura fiind înființarea unei ADI pe transport în zona metropolitană. O astfel de asociere cu localitățile limitrofe ar fi însemnat însă ca Piteștiul să nu mai poată accesa fonduri europene pentru achiziția de autobuze și modernizarea stațiilor de așteptare- proiecte în lucru la Primărie. „Nu există nicio posibilitate ca mijloacele de transport să treacă dintr-o localitate în alta. Ne condamnă istoria dacă nu încercăm să achiziționăm circa 40 de autobuze cu cofinanțare de 2%. În vecii vecilor nu vom mai putea să facem 99 de stații moderne, am da cu piciorul la 37 milioane de euro. Noi suntem obligați să asigurăm servicii de calitate pentru piteșteni”, a declarat primarul Cornel Ionică.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...

Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu și-a botezat fiica

Weekendul trecut, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săpata, micuța Amira Nicoleta, fiica primarului comunei Săpata, Laurențiu Micu, și a soției sale, Ramona, a primit Sfânta Taină a Botezului. Nașii de botez au fost Cristi Funie, director general al Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș, și soția sa, Gabriela. Alături de părinți, […]

Citește mai mult...

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac!

23 de elevi din Pitești pornesc spre o nouă experiență internațională în orașul înfrățit Kragujevac! Astăzi, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, s-a întâlnit cu cei 23 de elevi care vor reprezenta orașul nostru în cadrul Taberei internaționale de vară Pitești – Kragujevac, proiect cu o tradiție de peste 45 de ani, desfășurat pe bază de […]

Citește mai mult...