DIICOT Pitești- 15 persoane bănuite de trafic de persoane, aduse la audieri

perchezitie

În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Vâlcea au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare, în municipiul Râmnicu Vâlcea şi în oraşul Călimăneşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism, tentativă la înşelăciune, fals informatic şi instigare la fals informatic.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011 – 2018 un număr de trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane care a acţionat în mod coordonat pe teritoriul României, al Italiei şi al Franţei, în scopul obţinerii de beneficii financiare pe care şi le-au însuşit în cea mai mare parte, persoanelor vătămate revenindu-le sume de bani modice necesare subzistenţei. Persoanele exploatate au fost recrutate prin inducere în eroare, constrângere, abuz de autoritate şi prin profitare de ascendentul moral pe care cei trei suspecţi îl aveau asupra victimelor.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că unul dintre membrii grupului infracţional, sprijinit de contabila unei societăţi comerciale, a inserat date necorespunzătoare adevărului într-un sistem informatic referitoare la cuantumul salariului său în calitate de angajat al acestei societăţi comerciale şi a încercat să obţină un credit în suma de 60 000 de lei de la o unitate bancară de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Din activitatea infracţională, suspecţii au obţinut peste 250.000 de euro.

La sediul DIICOT – ST Piteşti vor fi aduse în vederea audierii un număr de 15 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Fraţii Buzeşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...