Dezbatere publică pe Planul Urbanistic

În data de 22 septembrie, la sediul Primăriei Topoloveni, Primarul Gheorghiță Boțârcă a organizat o dezbatere publică având ca temă  extinderea intravilanului pentru actualizarea Planului  Urbanistic General (PUG) și a Regulamentului Local de Urbanism (RLU).  Invitați la dezbatere au fost specialiști în urbanism și amenajări edilitare, reprezentanți ai societăților comerciale cu potențial în zona industrială și persoane fizice din zonele de impact care fac obiectul extinderii intravilanului. Urbaniștii prezenți la dezbateri au prezentat propuneri de extindere de intravilan în suprafață de 73,02 ha, urmând ca întreaga suprafață de intravilan a localității să fie de 974,16 ha, fiind o creștere de peste 8%. În cursul discuțiilor s-a pus accentul pe zonele funcționale (industriale, educaționale, de servicii și sociale), noile concepte de dezvoltare urbană, trasarea tramei stradale, trasarea de drumuri noi, precum și vulnerabilitățile la evenimentele meteo sau naturale (inundații, cutremure etc)..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, avertizează: „Viitorul economic al județului Argeș este în pericol”. Îngrijorări privind situația Uzinei Dacia Mioveni

Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, avertizează: „Viitorul economic al județului Argeș este în pericol”. Îngrijorări privind situația Uzinei Dacia Mioveni Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, director al Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Pitești, lansează un semnal de alarmă cu privire la viitorul Uzinei Dacia Mioveni, pe fondul provocărilor cu care se […]

Citește mai mult...

Lansări de carte, istorie, filosofie și muzică, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Lansări de carte, istorie, filosofie și muzică, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână În perioada 6–10 iulie, Centrul Cultural Pitești organizează o nouă serie de evenimente culturale, reunind scriitori, istorici, publiciști și artiști într-un program variat, adresat tuturor celor pasionați de literatură, istorie, spiritualitate și muzică. Săptămâna debutează luni cu lansarea volumului „Lacrimarium”, […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: „Crucea Roșie Română înseamnă 150 de ani de solidaritate și umanitate”

Ioana Făcăleață: „Crucea Roșie Română înseamnă 150 de ani de solidaritate și umanitate” Fostul prefect al județului Argeș și prim-vicepreședintele OFSD Argeș, Ioana Făcăleață, a transmis un mesaj de apreciere cu prilejul aniversării a 150 de ani de existență a Crucii Roșii Române, una dintre cele mai vechi și respectate organizații umanitare din țară. Ioana […]

Citește mai mult...