Deputații au decis: Jurnaliștii, scutiți de plata impozitului pe venit

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, propunerea legislativă pentru completarea Codului fiscal, potrivit căreia jurnaliştii şi tehnicienii în radiodifuziune şi televiziune să fie scutiţi de la plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor şi din drepturile de proprietate intelectuală. S-au înregistrat 174 de voturi ”pentru”, 2 – ”împotrivă” şi 91 de abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional.

Proiectul prevede ca la articolul 7 să fie introdusă definiţia activităţii de jurnalism ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”.

Potrivit proiectului, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin (1) – (3), şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...