Deputat PSD: „Salariul minim a fost crescut spectaculos!”

În proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor, făcut public de PSD de curând, salariul minim este estimat la aproximativ 2500 lei în 2022. Creșterea este foarte mare, dar ajută la estimarea unor salarii mai bune în sectorul bugetar, care se raportează la el, cea mai mare leafă urmând să fie cea a președintelui, cât 12 salarii minime. Până în 2022 însă, un deputat PSD argeșean spune că deja salariul minim a crescut foarte mult. Este vorba despre Radu Vasilică. „Asupra salariului din privat nu puteam interveni, decât prin prisma salariului minim, care a fost crescut spectaculos de guvernele noastre. El are un rol fiscal, o estimare blândă spunând că 30% dintre cei cu salariul minim primesc de fapt mai mult”, a declarat Vasilică. Vă reamintim că „spectaculos” înseamnă deocamdată 1450 lei.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Parcul Ștrand s-a umplut de lumină, ieri seară!

DREAM’S LIGHT – Seara Lampioanelor, ediția a II-a, la Pitești a avut loc sâmbătă seară în Parcul Ștrand din Pitești. Fondurile strânse prin achiziționarea kiturilor de lampioane vor fi direcționate către terapiile și tratamentele necesare copiilor cu dizabilități și copiilor care întâmpină dificultăți comportamentale și au nevoie de intervenție psihologică. „Parcul Ștrand s-a umplut de […]

Citește mai mult...

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...