De pe scenele lumii la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 8 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic în care, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, vor evolua dirijorul Vlad Mateescu și flautistul Matei Ioachimescu. În program:  Wolfgang Amadeus Mozart – Divertisment în Re major, KV 136, Carl Philipp Emanuel Bach – Concert pentru flaut şi orchestră de coarde, Tomaso Giovanni Albinoni – Adagio în sol minor pentru orchestră de coarde  și Benjamin Britten – Simfonia simplă.

Manager și dirijor al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești, Vlad Mateescu a absolvit Liceul de Arte Carmen Sylva din Ploiești, specialitatea pian, și Facultatea de Compoziție și Dirijat a Universității Naționale de Muzică București. La aceeași universitate de prestigiu a urmat cursuri de master, specializarea stilistică dirijorală-dirijat orchestră și cor. A susținut peste 150 de concerte și spectacole ca dirijor și corist al  Gosper Momentum, obținând 44 de premii naționale și internaționale la festivaluri și concursuri de pian. Tot alături de Gosper Ochestra a efectuat numeroase turnee în țară și în străinătate. A colaborat cu Ovidiu Lipan Țăndărică, Adrian Naidin, Cristi Gram, Alexandru Tomescu, Alexandru Anastasiu. După ce a îndeplinit funcțiile de secretar muzical, director artistic, din 2015, la 28 de ani, devine directorul instituției, fiind cel mai tânăr director din România de filarmonică. A mai realizat, ca manager și dirijor, diferite proiecte culturale, ca SymPhoenix, SymFolk, Pasărea Rock Simfonic, Mozart Rocks, colaborând, printre alții, cu Dan Helchiug și Ducu Bertzi. Cu Momentum Orchestra a susținut concertul simfonic dedicat aniversării a 77 de ani de la înființarea Muzeului Satului Dimitrie Gusti. A dirijat mai multe concerte la ambasadele Greciei, Ciprului, Germaniei, Italiei, Argentinei și S.U.A.  Ca manager al filarmonicii ploieștene, a fondat primul compartiment de jazz al unei filarmonici din România și a realizat singurul studio profesional de înregistrări din țară. A primit numeroase distincții și premii atât ca dirijor, cât și ca manager. Dirijează, în premieră, orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești.

Flautistul Matei Ioachimescu s-a născut la Bucureşti, într-o familie cu bogată tradiţie muzicală. A absolvit „Universität für Musik und Darstellende Kunst” din Viena, la clasa profesoarei Barbara Gisler Haase, şi s-a perfecţionat cu celebrii profesori Pierre-Yves Artaud, Heidi Peter Indermühle şi Renate Armin Greiss. Este Magister Artium al Universităţii din Viena, artist al Fundaţiei „Yehudi Menuhin” din Viena (oraș în care s-a stabilit) şi laureat al mai multor premii şi burse internaţionale. În perioada 2003-2010 a fost membru al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti. A fost solist şi membru al mai mai multor formaţii camerale pe scenele importante din ţară şi din lume, precum Konzerthaus Wien, Ateneul Român din Bucureşti sau Tokyo Suntory Hall, fiind numit în anul 2013 „Ambasador al integrării” de către Ministerul de Externe al Austriei pentru activitatea sa intensă și calitatea înaltă a proiectelor susținute. Unul dintre cei mai rafinaţi muzicieni români, cântă pe un flaut din aur produs de japonezii de la Muramatsu. A mai concertat la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute atât în concerte camerale, cât și simfonice. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acțiune comună pentru combaterea cerșetoriei în municipiul Pitești

În data de 01.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Poliția Locală Pitești, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Asistență Comunitară – din cadrul Direcției de Asistență Sociala Pitești, au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonele str. Griviței, Parc […]

Citește mai mult...

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 2 iulie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...