De noaptea minții, în plină zi!Deputatul Drăghici se judecă cu un ziar local. Îi cere mulți bani și obligarea publicării într-un ziar național!…

Deputatul Mircea Drăghici, deranjat de aparițiile, nu tocmai favorabile, într-un ziar electronic din Argeș (institutiilestatului.ro), a dat – așa cum a și promis, la un moment dat, pe facebook – instituția de presă în judecată. Până aici, nimic ieșit din comun. Este dreptul fiecăruia de a înainta o astfel de acțiune, atunci când se simte nedreptățit. Ce este uluitor la acest pas făcut de către deputatul PSD argeșean, este ceea ce el solicită să primească.

          Parlamentarul Drăghici s-a simțit jignit și defăimat în valoare de… 220.000 de lei. Adică de 2,2 miliarde de lei vechi! O sumă, desigur, nu foarte mare pentru un fost trezorier PSD, care se deplasează cu bolizi de lux. O sumă, însă, care echivalează cu lacătul pe ușă pentru orice instituție de presă din județul Argeș. Așadar, un semnal mai mult sau (mai ales) mai puțin voalat, marca Drăghici, pentru toți colegii din presă! Chiar: de unde suma asta? Este rezultatul unui calcul judicios? Poate că da, pentru că, altfel, ar fi fost o sumă mai fixă, un 200.000 sau 250.000, măcar (”Eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, și clondirul cu trei chile mastică prima…” – Justiție, I.L. Caragiale). Nu, cinstea pătată a lui Drăghici valorează 220.000, fix!…

          Ce mai dorește onorabilul parlamentar? Obligarea, prin instanță, a pârâtei, să înceteze cu defăimările. Doar că nu a stabilit, încă, nimeni, dacă cele scrise sunt defăimări sau nu. În mare – așa cum ne-a declarat principala vinovată, Liliana Costache – este vorba de preluarea unor materiale publicate în cotidiane centrale (Cotidianul, Evz , Adevărul etc). Acolo, însă, e mai greu să te judeci, probabil.

          În sfârșit, bomboana de pe colivă: Mircea Drăghici dorește să oblige ziarul electronic vinovat ”să publice pe cheltuiala sa, hotărârea judecătorească de admitere a prezentei cereri într-un ziar cu acoperire națională, și pe site…”

          Există mai multe reglementări privitoare la dreptul la replică, drept pe care deputatul manționat mai sus nu l-a utilizat. Există mai multe reglementări privitoare la modalitatea în care acesta va fi poziționat, însă toate reglementările fac vorbire la publicarea unui drept la replică în același suport media unde au apărut informațiile ”defăimătoare”. Nu! Domnul Mircea Drăghici dorește obligarea publicației, locale, să tipărească hotărârea judecătoreasacă de admitere a cererii într-o publicație națională. Și vrea și banii, (”onoarea mea nepătată…” – Caragiale), fix 220.000 de lei.

          Recent, Parchetul General a avut tupeul și îndrăzneala de a-i deschide lui Drăghici un dosar în care se cercetează modalitatea de cheltuire a banilor din conturile PSD. Acest Parchet va fi următoarea țintă a lui Drăghici? Pentru 220.000 lei și obligarea publicării într-un cotidian național ?!…

          Un nou pumn în gura presei, aruncat cu tupeu. Un pumn care se dorește decisiv, un K.O. pentru jurnaliștii locali. Pentru că acțiunea nu este adresată unei singure publicații, ci se dorește a fi, în opinia mea, un exemplu.

 

Sursa: Atitudine în Argeș, autor –  Spiridon Voinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...