De mâine se înregistrează și în Argeș proba practică pentru permis

Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei practice se va înregistra atât video cât şi audio.  La începutul lunii iulie, acest sistem de înregistrare audio-video a fost implementat cu succes în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, urmând ca programul să fie instalat etapizat la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare regim premise de conducere şi înmatricularea autovehiculelor din ţară. În Argeş, sistemul va fi funcţional începând cu data de 12 iulie. Concret, pe autovehiculele folosite pentru proba practică a permisului auto se vor instala sisteme tehnice de monitorizare fixe şi se orientează paralel cu partea carosabilă, astfel încât să surprindă traficul pe direcţia de deplasare înainte a autovehiculului. Stocarea datelor se realizează astfel încât să permită identificarea exactă a înregistrărilor după numele examinatorului, ziua şi ora examinării. În cazul în care candidatul contestă rezultatul acestei examinări, înregistrările vor fi puse la dispoziţia instanţei competente. De asemenea, începând cu data de 17 iulie, ora de începere a probei practice, în municipiul Piteşti, va fi 8.30, cu 30 de minute mai devreme decât în prezent.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nouă sală de sport modernizată la Pitești. „I.C. Brătianu” va avea condiții moderne pentru elevi

Nouă sală de sport modernizată la Pitești. „I.C. Brătianu” va avea condiții moderne pentru elevi O nouă investiție în infrastructura sportivă școlară din Pitești se apropie de final. Sala de sport a Colegiului Național „I.C. Brătianu” a fost modernizată, iar lucrările interioare sunt aproape finalizate. Primarul Cristian Gentea spune că schimbarea este vizibilă și la […]

Citește mai mult...

Sala de sport de la „I.C. Brătianu”, modernizată. Cristian Gentea: „Lucrăm și se vede”

Sala de sport de la „I.C. Brătianu”, modernizată. Cristian Gentea: „Lucrăm și se vede” Sala de sport a Colegiului Național „I.C. Brătianu” din Pitești a fost transformată complet, iar lucrările se apropie de final, anunță primarul municipiului, Cristian Gentea. La exterior, noua fațadă are un design inspirat de Pitești Arena, în timp ce la interior […]

Citește mai mult...

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!”

Voluntarii din Mioveni sunt așteptați la campania „Let’s Do It, România!” Sâmbătă, 19 septembrie 2026, locuitorii orașului Mioveni sunt invitați să participe la campania națională de ecologizare „Let’s Do It, România!” Voluntarii sunt așteptați în fața Primăriei, în intervalul 08:30–09:00. Sub coordonarea echipelor organizatoare, vor fi desfășurate acțiuni de ecologizare în mai multe zone din […]

Citește mai mult...