Dacia Sandero, cel mai vândut automobil în Spania, în decembrie

DACIA Sandero 2020 main

Dacia Sandero, cel mai vândut automobil în Spania, în decembrie

Marile piețe ale Europei au reprezentat tot atâtea reușite pentru marca Dacia, care a reușit să performeze în 2022 cu ajutorul modelelor sale la prețuri accesibile, dar și cu sistemele de propulsie GPL, care au compensat parțial criza prețurilor la combustibili.

După Germania și Franța, Italia a adus o creștere de aproape 10 procente pentru Dacia, în condițiile în care piața italiană de automobile a pierdut un procent similar față de anul anterior.

Dacia a vândut în Italia, în 2022, un volum total de 67.383 de autoturisme, ajungând la o cotă de piață de 5,12%, creșterea pe care a înregistrat-o marca fiind de aproape 6.000 de mașini, adică 9,21%. Rezultatul vine la finalul unei luni decembrie care a consemnat un volum de aproape 5000 de autoturisme înmatriculate, cu doar 300 mai multe ca în 2021.

În clasamentul celor mai vândute modele, Sandero a fost pe locul patru, cu 33.922 de unități, în timp ce Duster s-a clasat pe locul 12, cu 25.245 unități înmatriculate. În același timp, Sandero a fost lider în segmentul de propulsie GPL, 20.233 dintre mașinile vândute fiind echipate cu motorizare ECO-G. Nu în ultimul rând, modelul electric Dacia Spring s-a clasat pe locul patru în segmentul său, cu un volum total de 2825 unități.

Piața italiană de autoturisme a înregistrat un declin de 9,5% în 2022, cu 1,3 milioane de autoturisme înmatriculate, cel puțin jumătate dintre mărci fiind afectate de criza de semiconductori.

În Spania, Dacia a reușit să vândă 37.682 autoturisme, cu 2,5% mai multe decât în anul anterior.

Sandero a încheiat anul 2022 pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute automobile, după ce în decembrie a reușit o performanță remarcabilă și s-a clasat pe prima poziție, depășind atât liderul, Hyundai Tucson, cât și restul de competitori.

Piața auto din Spania a scăzut cu 5,4% în 2022, la 813.000 unități.

Cea mai mare piață a Dacia, în 2022, a fost Franța, unde marca românească a înmatriculat 130.855 autoturisme, cu o creștere de 4,5% care a ridicat cot de piață a mărcii la 8,6%. Modelul Sandero a fost al treilea cel mai vândut din Franța, depășind inclusiv Renault Clio. Pe cea mai mare piață auto a UE, Germania, Dacia a înmatriculat 60.390 de autoturisme, în creștere cu 49,7%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a încheiat consultarea publică pentru proiectul „Zona Centrală Pitești”. Cristian Gentea: „Viitorul centrului se construiește împreună”

S-a încheiat consultarea publică pentru proiectul „Zona Centrală Pitești”. Cristian Gentea: „Viitorul centrului se construiește împreună” Primăria Pitești a finalizat etapa de consultare publică pentru concursul internațional de soluții „Zona Centrală Pitești”, proiect care va defini modul în care va fi modernizat centrul municipiului în anii următori. Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea, […]

Citește mai mult...

Reținut pentru violență în familie

Reținut pentru violență în familie Ieri, 14 iulie, în jurul orei 13:00, Poliția Orașului Costești a fost sesizată telefonic de către o femeie, de 51 de ani, din comuna Rociu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, la domiciliu, de către concubinul său. În temeiul sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-au […]

Citește mai mult...

Siguranță sporită pe Transfăgărășan prin operaționalizarea Punctului de Lucru temporar ISU

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din țară, începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, a operaționalizat un punct de lucru […]

Citește mai mult...