Dacă autoritățile nu găsesc soluții pentru porcii mistreți, nu mai așteptați soluții pentru oameni

Comuna Dâmbovicioara e un fel de picior de Rai în care oricărui neam de pe lumea asta i-ar fi simplu să trăiasca bine. Situată pe culoarul Rucăr –Bran, unul dintre cele mai frumoase locuri din țară, cu peisaje de poveste și oportunități multiple de turism, comuna Dâmbovicioara se confruntă cu o situație absolut aberantă. Din cauza tăierilor necontrolate și salbatice a pădurilor, porcii mistreți au luat cu asalt culturile oamenilor. Aceștia au făcut zeci de plângeri pe la toate instituțiile statului în care solicită rezolvarea acestei probleme, căci din cauza distrugerilor provocate de porcii mistreți, oamenii riscă să nu mai poată primi subvenții pentru agricultură. Problema este una gravă, dar numai în ochii oamenilor, căci în ochi autorităților nici nu prea există. Rând pe rând, toate instituțiile statului s-au spălat pe mâini în condițiile în care fermierii români sunt nevoiți să se bată pe piață cu concurența din țările europene, concurență care beneficiază de o susținere serioasă din partea statelor din care provin. Degeaba produsele românești sunt calitativ mai bune dacă fermierii sunt pur și simplu sabotați chiar de către statul căruia îi plătesc impozite. Pare că nimeni nu își amintește că siguranța alimentară face parte din capitolele incluse în siguranța națională.  

Fermierii din Dâmbovicioara sunt lăsați de instituțiile statului la noroc. Cel puțin așa reiese din declarația lui Marius Stroescu, directorul APIA Argeș, care a spus că dacă aceștia au ghinionul să pice în eșantionul de control , pot să-și ia adio de la subvenții, chiar dacă culturile au fost distruse de animalele sălbatice care nici ele nu au nicio vină că au ajuns să împartă satele cu oamenii.

Ca urmare, fermierii din Dâmbovicioara mai au o singură soluție într-o țară cu prea multe ministere, cu prea mulți miniștri, cu prea mulți funcționari- să se roage Domnului să nu pice în eșantionul de control. Și așa, culturile lor vor fi distruse în continuare de porcii mistreți cărora nu le găsește nimeni soluții pentru a rămâne în habitatul natural și pentru a nu mai produce daune serioase culturilor agricole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...