Curtea Constituțională a decis că și primarii condamnați cu suspendare își pierd mandatul

Curtea Constitutionala a decis in unanimitate ca alesii locali care sunt condamnati la inchisoare cu suspendare isi pierd mandatul. CCR a luat aceasta hotarare la sesizarea presedintele Klaus Iohannis, facuta dupa ce Parlamentul votase o prevedere ce ii mentinea in functie pe edilii condamnati cu suspendare. Pe 15 ianuarie, presedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care modifica legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, motivand ca, in forma transmisa spre promulgare, legea „ar putea afecta lupta impotriva coruptiei, precum si eficienta cadrului legislativ in materie de integritate”. Senatul a decis insa sa respinga cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis, mentinand astfel varianta initiala. Presedintele nu a promulgat legea, ci a contestat-o la Curtea Constitutionala, ultima modalitate de atac pe care presedintele o are.  „In opinia noastra, a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penala si cu privire la care instanta a considerat ca prezinta un pericol social sa continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natura sa asigure exercitarea functiilor si demnitatilor publice in coordonatele statului de drept. Astfel, incetarea mandatului de ales local este dictata, pe de o parte, de ratiuni ce tin de imposibilitatea obiectiva a exercitarii functiei pe perioada executarii unei pedepse private de libertate, iar pe de alta parte de nevoia de a asigura protectia prestigiului functiei exercitate, care nu poate fi rezumata doar la indeplinirea indatoririlor pe care le impune mandatul de ales local, ci presupune si pastrarea unei conduite sociale, morale care sa mentina increderea acordata de electorat”, a mentionat presedintele intr-un comunicat de presa emis de Administratia Prezidentiala. In septembrie 2015, la trei luni de la depunerea proiectului de lege, Comisia juridica, de disciplina si imunitati impreuna cu cea pentru administratie publica decid cu unanimitate de voturi sa supuna plenului Camerei Deputatilor adoptarea propunerii. „Odată aplicată pedeapsa, ea urmează a fi executată în condiţiile prevăzute de Codul penal şi individualizate în fiecare caz în parte de instanţa de judecată. Prin urmare, toate pedepsele privative de libertate aplicate de instanţe sunt ‘cu executare’, chiar dacă executarea poate fi realizată, în concret, în penitenciar sau prin una din modalităţile prevăzute în Capitolul V privind individualizarea executării pedepsei din Codul penal”, precizează Iohannis. Iohannis afirmă că este de neconceput ca statul, în calitate de subiect pasiv general al infracţiunii şi titular al dreptului de tragere la răspundere penală, după rămânerea definitivă a hotărârii, să permită exercitarea autorităţii publice de către persoana condamnată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Legea care deblochează hidrocentralele, promulgată

Legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte ca anumite zone să fie incluse în regimul ariilor protejate a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Daniel Zamfir, unul dintre susținătorii proiectului legislativ, salută decizia și spune că România trebuie să ducă la capăt investițiile în care au fost deja cheltuite sume uriașe. Senatorul PSD […]

Citește mai mult...

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor Pe 13 septembrie sunt sărbătoriți pompierii din România, oamenii care aleg să fie acolo atunci când alții au nevoie de ajutor. În 2026 se împlinesc 178 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, moment care stă la […]

Citește mai mult...

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni Aseară au fost efectuate operațiuni de dezinsecție în parcurile din Mioveni, în intervalul 19:00–00:00, precum și pe toate străzile din oraș și din satele aparținătoare, în intervalul 21:00–04:00. Acțiunea a avut ca scop combaterea insectelor și menținerea unui mediu cât mai curat și sigur pentru locuitori.

Citește mai mult...