Curățenia de primăvară continuă la Mioveni

Așa cum vă anunțam zilele trecute, s-a dat startul curățeniei de primăvară în orașul Mioveni. Lucrările vizează curățarea spațiilor verzi, a parcurilor și toaletarea copacilor, aceste lucrări fiind executate, ca și în anii trecuți, de personal instruit și specializat în acest sens, cu respectarea normelor de disciplină, pază, sănătate şi securitate a muncii, specifice activității societății.

Cadrul legal în care activitățile de toaletare a copacilor aflați în spații verzi este stabilit în principal de Legea nr. 24 din 15/01/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, modificată și completată prin Legea 47/2012, ce are drept scop declarat asigurarea calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației.

Arborii trebuie toaletați prima dată la 2 – 5 ani după plantare, apoi la fiecare 5 – 7 ani. Toaletarea se execută cel mai bine în perioada iarnă – primăvara timpuriu (înainte de intrarea în vegetație a arborilor), întrucât tăieturile se cicatrizează repede, dezvoltarea pornește în primăvară, iar infecțiile provenite de la insecte sau boli sunt mai puțin probabile. Toaletările care se efectuează după ce arborii au intrat în vegetație (primăvara) trebuie evitate deoarece în această perioadă arborii își folosesc o mare cantitate de energie pentru a produce aparatul foliar și pentru creșterea mugurilor și mlădițelor timpurii. 

Pentru protecția și conservarea spațiilor verzi, persoanele fizice și persoanele juridice au, printre altele, obligația de a nu produce tăieri neautorizate sau vătămări ale arborilor și arbuștilor, deteriorări ale aranjamentelor florale și ale gazonului, distrugeri ale mușuroaielor naturale, cuiburilor de păsări și adăposturilor de animale, ale construcțiilor și instalațiilor utilitare și ornamentale existente pe spațiile verzi. Lucrările de tăiere și toaletare a arborilor intră în sfera administrării spațiilor verzi. Autoritățile administrației publice locale sunt cele care au dreptul și obligația de a administra spațiile verzi publice, pe cheltuiala lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți”

Apel către șoferii de pe DJ 659. Primarul Dan Stroe: „Să avem răbdare unii cu ceilalți” Lucrările de modernizare de pe DJ 659 le dau bătăi de cap șoferilor, iar traficul se desfășoară cu dificultate în anumite intervale. Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, le cere conducătorilor auto să respecte semaforizarea temporară și să evite manevrele […]

Citește mai mult...

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!”

Pitești fără cerșetorie: ”Ajută responsabil! Nu încuraja cerșetoria!” Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială „PITEȘTI FĂRĂ CERȘETORIE” Începând cu data de 1 septembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești, lansează campania locală de prevenire, informare și intervenție socială […]

Citește mai mult...

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie

Peste 10.000 de spectatori la concertele Filarmonicii Pitești în această vară. Instituția pregătește un nou capitol în septembrie Filarmonica Pitești încheie sezonul estival cu un bilanț care confirmă interesul publicului pentru evenimentele muzicale organizate în această vară. În total, instituția a organizat 10 evenimente, la care au participat peste 10.000 de spectatori. Concertele s-au desfășurat […]

Citește mai mult...