Vineri, 16 iunie 2017, reprezentanţii instituţiilor publice din Mioveni s-au confruntat în cadrul celei de-a doua ediţii a Cupei Instituţiilor Publice la Darts.
Concursurile s-au desfăşurat la simplu, în sistem piramidă simplă, mixt, atât feminin, cât și masculin, iar câștigătorii au fost premiaţi de organizatori.
Iată câștigătorii :
Feminin:
Locul I Nadia Matei – Primăria Mioveni
Locul II Giulia Olteanu – Poliția Locală Mioveni
Locul III Marilena Ionescu – Primăria Mioveni
Locul III Sorana Bratu – Primăria Mioveni.
Masculin:
Locul I Adrian Predescu – Detașamentul de Pompieri Mioveni ( a câștigat și prima ediție a competiției)
Locul II Georgică Coman – Consiliul Local Mioveni
Locul III Leonard Turcu – Liceul Iulia Zamfirescu
Locul III Daniel Nițu – Penitenciarul Colibași.
Azi, începând cu ora 13.00, la restaurantul Roma (vizavi de Kaufland Mioveni) va avea loc șiCupa Presei la Darts.
Terenul de fotbal de la Școala Nr. 19 „Matei Basarab” Pitești a fost inaugurat printr-un meci de fotbal organizat între elevi, profesori, foști elevi și reprezentanți ai administrației municipale. „Am încurajat fotbalul și mișcarea în cadrul unei acțiuni organizate de Școala Nr. 19 „Matei Basarab” Pitești, invitație pe care am acceptat-o cu mare plăcere. Meciul […]
Începând cu 7 septembrie, am dat startul înscrierilor la cursurile oferite GRATUIT, în limita locurilor disponibile. Copiii și adolescenții pot alege dintre: • Abilități Practice/Pictură – de la 6 ani • Balet – de la 5 ani • Canto – Muzică Ușoară – de la 6 ani • Canto – Muzică Populară – de la […]
Pe strada „Bugeac 2” încep lucrările de asfaltare, necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a accesului la proprietățile din zonă. Lucrările vor cuprinde pregătirea terenului, amenajarea structurii rutiere, preluarea apelor pluviale și asfaltarea străzii. Soluțiile tehnice vor fi adaptate configurației terenului, inclusiv pe porțiunile aflate în pantă, astfel încât drumul să fie sigur și […]