
În această rundă a Ligii Florilor la handbal feminin, CS Mioveni joacă pe teren propriu un meci greu cu HC Zalău. Este primul meci acasă și, mai ales, primul în noua Sală a Sporturilor din Mioveni, mai ales că se va juca și cu spectatori. Oficialii clubului din Mioveni – Toma Duței, președinte, Constantin Ciobanu, Daniel Gheorghe, antrenor, și Roxana Cîrjan, căpitanul echipei – directorul clubului, au prefețat azi meciul de mâine.
„Meciul de sâmbătă va fi un meci foarte important din mai multe puncte de vedere. În primul rând, trebuie să acumulăm puncte; în al doilea rând, la pauza meciului va fi deschiderea oficială a Sălii Sporturilor din Mioveni; în al treilea rând, este primul meci acasă și îl jucăm cu spectatori. Sper ca spectatorii să fie bucuroși la finalul unui meci care va fi foarte greu, mai ales că venim după două înfrângeri. Lotul este acum în formă, atmosfera e bună, jucătoarele sunt motivate, urmează să jucăm cât mai bine!”, a declarat Toma Duței, președintele clubului CS Mioveni.
„Echipa este pregătită pentru acest joc, deși am trecut prin niște momente dificile în ultima perioadă, dar cred că am rezolvat aceste probleme. Echipa este acum foarte unită, foarte determinată, sper să facem un joc foarte bun sâmbătă și ne gândim să câștigăm acest meci. Jucăm cu o echipă galonată a handbalului românesc , HC Zalău fiind condusă de un antrenor monument, un model pentru antrenorii mai tineri, dar sper ca prin unitate, dorință, jucând și primul meci acasă, și primul meci în această superbă nouă sală de sport din Mioveni pe care ne-au oferit-o autoritățile să îi facem fericiți pe suporteri, câștigând acest meci”, a declarat Daniel Gheorghe, antrenor.
„Invit suporterii să fie alături de noi. Este primul meci acasă și abia așteptăm să îi vedem înapoi în sală după o perioadă așa de lungă. Avem unitate de grup, atmosfera la echipă erste foarte bună, așa încât eu cred că la finalul meciului toată lumea o să fie mulțumită. Ne dorim să avem prima victorie acasă!”, a spus, la rândul său, Roxana Cîrjan, căpitanul echipei.



