Consiliul Județean Argeș depune la finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” 18 proiecte

Ion Minzina2

Consiliul Județean Argeș depune la finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” 18 proiecte  

Consiliul Județean Argeș propune 18 proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere (17 pentru drumurile județene și unul pentru un pod) pentru finanțare în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, lansat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).  

„Avem 1.200 de kilometri de drumuri județene, printre cele mai lungi rețele de drumuri județene din țară și credem că obiectivele de investiții propuse se vor regăsi pe lista proiectelor aprobate. Este vorba de 138 de kilometri de drumuri județene, a căror valoare depășește 556 milioane lei, pe care le-am ales în urma unei evaluări serioase. Sunt din întreg județul, atât din nord cât și din sud, importante atât în rezolvarea problemelor de conectivitate la nivelul județului, iar pe de altă parte am luat în calcul și impactul bugetar. Cu sumele astfel economisite ne vom putea îndrepta atenția spre alte drumuri județene pe care să le modernizăm. Preocuparea noastră principală este să atragem resurse bugetare din toate sursele de finanțare pe care le avem la dispoziție, fie ele europene sau guvernamentale, dat fiind faptul că bugetul județului este destul de sărac. Tocmai de aceea, avem în lucru și proiecte pentru accesare de fonduri europene, pentru programarea viitoare  POR 2021 – 2027.  Am obținut finanțare pentru realizarea documentației tehnico-economice faza DALI și PT pentru ”Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla –  Lim. Jud. Olt, km 0+000-48.222; L=47,670 km”, astfel încât județul Argeș să aibă un grad ridicat de maturitate la depunerea proiectelor în perioada de programare 2021-2027. Fac apel la toți aleșii județului Argeș, indiferent de culoarea politică, să susțină proiectele C.J. Argeș, pentru că,  așa cum am mai spus, acestea nu sunt proiectele lui Ion Mînzînă sunt proiectele județului, pentru cetățeni și pentru dezvoltarea județului”, a menționat președintele C.J. Argeș, Ion Mînzînă.  

Astăzi, în ședința C.J. Argeș au fost aprobate Cererile de finanțare și Devizele generale estimative pentru următoarele proiecte ce vor fi depuse prin Programului național de investiții „Anghel Saligny”:  

# ,, Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim. jud. Vâlcea, Km 14+000 – Km 16+921, L=2,921 Km, comuna Șuici’’. Valoarea proiectului este  de 11.500.224,68 lei cu TVA.  

# ,,Modernizare DJ 731 B, sate Sămara şi Metofu, Km 1+603 – Km 3+728, L=2,125 Km, comuna Poiana Lacului”,  în valoare de 8.002.728,07 lei cu TVA.  

#  ,,Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, Km 7+165 – Km 8+695, L= 1,53 Km’’.  Valoarea proiectului este de 6.024.136,11 lei cu TVA.  

# ,,Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni, Km 12+489 – Km 21+688 , L = 9,199 Km” , în valoare de 35.826.785,32 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, Km 25+151 – Km 29+863, L = 4,712 Km”.  Valoarea proiectului este  de 30.329.292,38 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 704 D Prislop (DN7) – Lupueni (DJ 703E), Km 0+000- Km 2+358, L= 2,358 Km în comunele Bascov și Băbana”. Devizul general estimativ este în valoare de 18.969.184,82 lei cu TVA.  

#„Modernizare DJ 703E Pitești (DN 67) – Băbana – Cocu, Km 1+800 – Km 19+765, L= 17,965 Km”.  Valoarea proiectului este  de 82.720.520,05 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, Km 16+200 – Km 17+753, în Comuna Uda, L = 1,553 Km”.  Devizul general estimativ este în valoare de 5.999.821,21 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 679A Bârla (DJ 679) – Căldăraru, Km 0+000 – Km 12+835, L = 12,835 Km” , proiect în valoare de 49.914.884,92 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 704 G Cicănești – Șuici (DJ 703H ), Km 9+532 – Km 13+435, L=3,903 Km”. Valoarea proiectului este de 22.764.527,19 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 739 Bârzești (DN 73 D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+474 – Km 2+300, L=1,826 Km, în Comuna Vulturești”, proiect în valoare de 9.335.164,12 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 704 F Băiculești (DN 7 C) – Tutana – Alunișu – Poienari (DJ 678 A), Km 6+730- Km 12+430, L=5,7 Km, în comuna Băiculești” , în valoare de 25.617.237,68 lei cu TVA.  

# ”Modernizare DJ 679 D Recea – Negrași (din DN 65A), Km 16+703 – Km 22+778 (intersecție DJ 504), Km 22+962 – Km 35+143 (intersecție DJ 659), L= 18,256 Km”. Devizul general estimativ este în valoare de 68.034.405,95 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Mușătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7 C – Km 64+400), Km 53+580 – Km 61+055, L = 7,475 Km”). Devizul general estimativ este în valoare de 33.672.761,33 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 702 G Rătești – Căteasca, Km 12+231 – Km 20+759, L = 8,528 Km”. Proiect în valoare de 26.015.040,40 lei cu TVA.  

# „Modernizare DJ 703 I Merișani – Mușătești, Km 0+012 – Km 26+816, L = 26,804 Km”. Devizul general estimativ este în valoare de 94.402.488,09 lei cu TVA.  

# “Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, județul Argeș Valoarea proiectului este  de 1.938.201,49 lei cu TVA.  

# ”Modernizare DJ 703B Pădureți (DJ679) – Costești (DN 65A), KM 48+975 – 59+287, L=10,312 Km la Lunca Corbului și Costești”. Devizul general estimativ este în valoare de 25.005.987,59 lei cu TVA”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a tras cortina peste manifestările din cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026.

Asemenea pieselor unui puzzle, fiecare eveniment organizat în cadrul Zilelor Orașului Mioveni 2026 și-a avut locul și rolul său, conturând, pas cu pas, imaginea unei sărbători care a marcat cei 541 de ani de la prima atestare documentară a orașului. În perioada 26–29 iunie, Mioveniul a găzduit o serie de manifestări ce au reunit momente […]

Citește mai mult...

O săptămână în care Argeșul a fost capitala europeană a kaiacului și canoei maraton!

În perioada 21-28 iunie, baza nautică de la Bascov-Budeasa a găzduit Campionatul European de Kaiac-Canoe Maraton 2026, una dintre cele mai importante competiții ale acestui sport, la care au participat aproximativ 500 de sportivi din 30 de țări europene. „Mă bucur că, pe lângă organizarea excelentă a acestui eveniment internațional, unde și Consiliul Judetean Arges […]

Citește mai mult...

Lucrările la DJ 679 au ajuns la 37%

Modernizarea Drumului Județean 679 a ajuns la un grad de execuție de 37%. Astăzi, 1 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona traversată de DJ 679, au verificat în teren stadiul lucrărilor și evoluția investiției. „DJ 679 este unul dintre […]

Citește mai mult...