Consiliul Județean Argeş a fost alături de argeșeni de Ziua Națională a României

Astăzi, în tot județul Argeș, a fost sărbătorită Ziua Națională a României. Vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, împreună cu parlamentari de Argeș, subprefectul Bogdan Minciunescu și consilieri județeni au fost alături de argeșeni la manifestările organizate la Pitești, Mioveni, Ștefănești și Mărăcineni

Manifestările dedicate Zilei Naționale s-au deschis cu un ceremonial militar – religios la Cimitirul Eroilor din Pitești. Aici au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor, în semn de pios omagiu adus eroilor noștri. Delegația Consiliului Județean Argeș a fost condusă de vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu.

De asemenea, au fost înălțate rugi pentru sufletele eroilor neamului – “Pentru fericiții întru adormire, eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa”.

Un alt moment deosebit a avut loc în Piața Vasile Milea. După intonarea Imnului României, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, a făcut o scurtă prezentare privind însemnătatea zilei de 1 Decembrie. Și în acest an, parada militară a atras mii de piteșteni. Au defilat cadrele militare din Garnizoana Pitești, ISU Argeș, Jandarmerie, Poliția națională dar și locală, SALVAMONT Argeș, membrii organizației Cercetașii României. De asemenea, a fost prezentată și tehnica militară și auto, spre încântarea copiilor prezenți.

La manifestările organizate la Pitești a participat și veteranul de război maior (rtr.) Dumitru Din, în vârstă de 103 ani, unul dintre puținii veterani pe care România îi mai are în viață. La 18 ani a plecat voluntar în război. A luptat pentru eliberarea părţilor centrale şi sudice ale Basarabiei, dar și la campania Armatei a 4-a pentru cucerirea Odessei. Rănit, după aproximativ 8 ani de zile de front, a fost lăsat la vatră. A fost decorat cu „Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945″.

La Ștefănești, evenimentul dedicat Zilei Naționale a României, aniversării a 104 ani de la Marea Unire, dar și eroilor neamului a fost organizat la Monumentul Eroilor de la Primărie. Copiii sunt viitorul, dar bunicii sunt rădăcinile noastre. Bunicii și copiii au fost astăzi în centrul atenției la Ștefănești. Momentul artistic susținut de elevi a impresionat publicul, iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, exemple de urmat pentru comunitate, au fost premiate de primarul Nicolae Velcea la Centrul Cultural.

Locuitorii din Mărăcineni au sărbătorit Ziua Națională cu muzică românească și tradiționala fasole cu cârnați.

Primarul Nicolae Liviu Dascălu a continuat tradiţia şi în acest an, şi a organizat de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, un spectacol deosebit cu muzică tradiţională. În curtea Liceului Tehnologic nr.1, elevii din comună au recitat și au cântat melodii patriotice acompaniați fiind de cetățenii prezenți. Nu a lipsit, ca de altfel și în celelalte localități, mâncarea specific românească.

La ora 13.00, vicepreședinții Consiliului Județean Argeş, Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, alături de echipa de la Consiliu, au participat și la evenimentele organizate de Primăria Mioveni și primarul Ion Georgescu cu această ocazie. S-au depus coroane la Monumentul Eroilor din Centrul Civic al orașului, iar elevii care frecventează cursurile Centrului Cultural Mioveni au susținut un moment artistic. A urmat apoi parada militară a unităților din cadrul Ministerelor Apărării și Internelor.

La mulți ani, România!
La mulți ani, argeșeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...