Consilierii locali USR şi PNL total dezinteresaţi de preţul gigacaloriei din această iarnă

Conslierii locali au fost chemaţi  să discute, împreună cu primarul Cristian Gentea, cu furnizorul de energie termică, Termo Calor, despre preţul ce urmează să-l plătească fiecare piteştean branşat la sistemul centralizat de încălzire. Dacă nu a fost vorba despre funcţii şi poziţii prin CA-urile societăţilor subordonate, consilierii locali nu s-au deranjat . Doar câţiva au participat, ceilalţi jusrtificându-şi absenţa prin faptul că nu ar fi fost anunţaţi, aşa cum a fost şi cazul lui Sorin Apostoliceanu, dar nu a fost singur.

Cert este că preţul gigacaloriei va creşte cu aproape 50%, iar consilierilor locali le revine decizia cu privire la subvenţionarea preţului de către primărie. Şi cum liberalii şi useriştii sunt majoritari, iar preşedintele lor de partid, Florin Câţu, prevesteşte că vor fi anulate toate subvenţiile, nu se ştie exact dacă piteştenii vor mai avea în aceasta iarnă bani şi pentru hrană sau doar pentru a plăti facturile la încălzire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...