Concert de închidere a stagiunii a XI-a a Filarmonicii Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 28 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, concertul simfonic de închidere a stagiunii a XI-a. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Marius Hristescu, vor urca pe scenă baritonul Lars Fosser (Danemarca) şi acordeonistul Eugen Negruţă (Chişinău). În program: Manuel de Falla – selecţiuni din Amorul vrăjitor, R. Galiano – Opale concerto pentru acordeon şi corzi, G. Rossini – uvertura şi aria lui Figaro din Bărbierul din Sevilla, G. Verdi – arie din Bal mascat, J. Massenet – uvertura şi aria lui Irod din Herodiade, M. de Falla – dans din Tricornul, G. Donizetti – aria din Lucia di Lammermoor şi Giorda – arie din Andrea Chenier.  

Marius Hristescu a absolvit Liceul de Artă din Craiova şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, unde a studiat, în paralel, compoziţie, dirijat cor academic şi dirijat orchestral. În 2000 şi-a desăvârşit studiile muzicale, finalizând masterul. Dirijor, compozitor şi orchestrator, Marius Hristescu a colaborat şi colaborează cu Tudor Gheorghe, alături de care a câştigat, pe lângă recunoaşterea publicului, premii naţionale. A mai colaborat cu Nicu Covaci, Loredana Groza, Marius Bodochi, Ştefan Bănică Jr., Costel Busuioc. A scris şi două lucrări corale, „Două colinde româneşti” şi „Ave Maria”. Din 2004 scrie muzică pentru spectacole de teatru, pentru teatrele din Craiova şi Sibiu.

            Absolvent al Liceului Republican de  Muzică „Serghei Rahmaninov” şi al Academiei  de  Muzică,  Teatru și Arte Plastice, ambele din Chişinău, Eugen Negruţă a susţinut o activitate artistică deosebită în Formaţia „Milenium”, în Orchestra Circului din Chişinău şi în Formaţia „M-Studio”, ca instrumentist şi vocalist. În 2003 a fondat Ansamblul de Acordeonişti „Concertino”, actualmente Concertino Accordion Band, care activează la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău. Este şi la momentul actual conducătorul artistic al bandului. De-a lungul anilor, împreună cu Concertino Accordion Band a susţinut numeroase concerte în Danemarca,  Franţa,  Italia,  Austria,  Polonia,  Luxemburg,  Belgia, Azerbaijan, Croația,  Lituania,  Germania,  Elveția,  Rusia,  România,  Coreea  de  Nord,  China,  Canada. Concertino Accordion Band are în palmares numeroase trofee fiind numit „Cel mai bun colectiv muzical din Europa”. Eugen Negruţă a colaborat cu acordeonişti reputaţi din lume: Vladimir  Zubitsky  (Ucraina-Italia),  Duo  Paris-Moscou – Domi Emorine și  Roman  Jbanov,  Frank  Marocco  (SUA)  și    Richard  Galliano  (Franța). În 2009, a primit titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova. Pe lângă vasta activitate din Concertino Accordion Band, Eugen Negruță susține numeroase concerte solistice cu Orchestra Națională de Cameră, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale din Republica Moldova şi Orchestra Amadeus.

            Baritonul Lars Fosser moşteneşte talentul artistic al familiei, tatăl fiind regizor şi mama cântăreaţă. După finalizarea studiilor în Danemarca, a continuat să studieze în Italia şi Norvegia. A cântat şi încântat pe scenele din Copenhaga, Ruse, Clermont-Ferrand, Craiova, sub bagheta unor dirijori de renume precum: Jukka-Pekka Saraste, Rolf Reuter, Giordano Bellincampi, Thomas Dausgaard,  Götz Friedrich, George Tabori, Kasper Holten, Francisco Negrin, Katharina Thalbach şi mulți alții. Baritonul este apreciat atât de public, cât şi de presa de specialitate. Abordează roluri din operele lui Verdi, Puccini, Wagner. A interpretat în numeroase teatre din Germania, Austria, Danemarca, Franța, Spania și Norvegia şi la Carnegie Hall din New York, Radio Symphony Hall din Danemarca, Symphony Hall Tivoli din Copenhaga, Mercedes Halle din Berlin ş.a. Multe dintre concertele sale au fost difuzate în direct la radioul naţional danez. Este laureat al mai multor concursuri internaţionale, primind importante premii.

            Dacă dirijorul a mai condus orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, soliştii sunt în premieră la Filarmonica Piteşti.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, pe 28 octombrie 2026! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, în ziua de miercuri 28.10.2026, între orele 9 – 13, fiind afectaţi utilizatorii situați pe următoarele străzi: Balotești, Crizantemelor, Trandafirilor, Haiducilor, Bradului, Plopilor, Intrarea Plopilor, Lacului, Aleea Castanilor, Daliei și Ficusului. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția unor lucrări programate la […]

Citește mai mult...

Ion Mînzînă: Pentru Argeș, aceste investiții înseamnă acces mai rapid, mobilitate mai bună și noi oportunități pentru economie

Ministrul Transporturilor a făcut o vizită în Argeș. Acesta s-a întâlnit cu președintele CJ Argeș pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să fie deschis circulației luna viitoare. “Astăzi am avut o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Stefan Ovidiu Popa, pe șantierul Secțiunii 4 Tigveni–Curtea de Argeș, tronson care urmează să […]

Citește mai mult...

Proiectul „Cine sunt eu?” îi ajută pe liceenii din Pitești să își aleagă drumul profesional

Mentorat, ateliere și întâlniri cu profesioniști din diverse domenii sunt oportunitățile propuse liceenilor din Pitești prin proiectul „Cine sunt eu?”, prezentat marți, 27 octombrie 2026, la Primăria Municipiului Pitești. Inițiativa urmărește să îi sprijine pe tineri să își descopere aptitudinile și să ia decizii informate privind studiile și cariera. Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța […]

Citește mai mult...