Companiile aeriene nu sunt de acord cu distanțarea socială la bordul aeronavelor

Asociația Internațională a Transportului Aerian , care reprezintă 290 de companii aeriene, însumând 82% din traficul aerian internațional, susține purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul aeronavelor. Totuși IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate, potrivit unui comunicat transmis Europa FM.

„Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a crește suplimentar siguranța în aeronave, astfel încât pasagerii și echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feței și măștile de protecție sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluție.”, spune Alexandre de Juniac, Directorul General și CEO al IATA.

Impunerea măsurilor de distanțare socială în aeronave ar schimba fundamental economia aviației, prin reducerea factorului de încărcare la maxim 62%. Aceasta este cu mult sub cel al limitei de profitabilitate a industriei, respectiv de 77%.

Cu mai puține locuri de vândut, costurile biletelor ar crește brusc. Față de 2019, tarifele ar trebui majorate dramatic – între 43% și 54%, în funcție de regiune – doar pentru a atinge limita de profitabilitate.

Dacă va fi pusă în aplicare regula unui loc liber între pasageri, aceasta nu va oferi o separare de 1 – 2m, așa cum recomandă autoritățile, lățimea medie a scaunului fiind mai mică de 50 cm, precizează IATA.

Sursa foto Europa FM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...