Cod galben de ploi în Argeș

ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă în 13 judeţe până marţi la prânz, dar şi o informare de ploi, vânt puternic şi ninsori valabilă pentru arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, care a intrat în vigoare luni seară. Judeţele aflate sub Cod galben sunt Argeș, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin, Vâlcea, Braşov, Prahova, Alba, Hunedoara, Sibiu şi Covasna. Potrivit meteorologilor, în intervalul 8 noiembrie, ora 02:00 – 08 noiembrie, ora 14:00, în sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei şi în nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp. ANM precizează că ploile vor continua şi în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că în zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.

 

De asemenea, în intervalul 7 noiembrie, ora 22:00 – 8 noiembrie, ora 20:00, se vor semnala ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană înaltă. Va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 de l/mp şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Potrivit meteorologilor, vântul se va intensifica mai ales în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze de 55…60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi temporar 70…80 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...