Cod galben de furtuni în Argeș și alte 16 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben de furtună şi grindină, valabil în 17 judeţe pe parcursul zilei de luni. Potrivit meteorologilor, luni, 26 august, între orele 14:00 şi 22:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar 80 – 90 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi grindină.

Judeţele vizate sunt: Argeș, Satu-Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Gorj, Vâlcea, Dâmboviţa şi Prahova. Pe durata acestei atenţionări, meteorologii precizează că disconfortul termic se va menţine ridicat, în după-amiaza zilei de luni (26 august), cu precădere în regiunile sudice şi sud-estice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor situa între 33 şi 36 de grade.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

narcis sofianu

Narcis Sofianu, ironii la adresa conducerii PNL Argeș după episodul stației de epurare de la Mioveni: „Nu e normal să «reformați» PNL Argeș cu rezervele din PSD!”

Narcis Sofianu, ironii la adresa conducerii PNL Argeș după episodul stației de epurare de la Mioveni: „Nu e normal să «reformați» PNL Argeș cu rezervele din PSD!” Gafa liberalului Alin Călinescu, președintele PNL Mioveni, care a propus construirea unei stații de epurare în zona BEMO fără să știe că acolo există deja o microstație, a […]

Citește mai mult...

Piteștiul, prezent pe scena internațională a muzicii UNESCO, la Șanlıurfa – un nou pas în consolidarea relațiilor dintre cele două orașe înfrățite!

Cultura, prietenia și cooperarea economică au fost principalele repere ale vizitei delegației municipiului Pitești în orașul turc Șanlıurfa, unul dintre cele mai vechi centre ale civilizației umane și membru al Rețelei Orașelor Creative UNESCO. Piteștiul și-a făcut cunoscută valoarea culturală pe o scenă internațională de prestigiu, prin participarea artiștilor Filarmonicii Pitești la UNESCO Creative Cities […]

Citește mai mult...

Hai la Focul lu’ Sumedru, la Topoloveni!

Toamna aceasta, este readusă la viaţă una dintre cele mai frumoase și vechi tradiţii românești! Duminică, 25 octombrie 2026, ora 16:30, se sună adunarea în Târgul Săptămânal din Topoloveni pentru a sărbători spiritul comunităţii locale. Ce te așteaptă? • Focul uriaș: Simbol al purifi cării, al norocului și al trecerii line către iarnă. • Voie […]

Citește mai mult...